Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cam câte trasee feroviare ar putea înghesui într-o sufragerie un pasionat român al modelismului feroviar? Puţine. Şi trebuie să fii foarte „nebun” după acest hobby ca să le menţii şi pe acelea, este concluzia pe care o trage Dan Ion Popescu. Poartă acelaşi nume cu al unui politician celebru dar singura „politică” care îl interesează să o facă este aceea a trenuleţelor electrice. Membru al Tren Club Român, Dan Ion Popescu ne-a invitat să-l vizităm la „sediul” asociaţiei, în fapt, un magazin de trenuleaţe de pe Calea Griviţei care serveşte, în lipsă de altceva, şi ca spaţiu de întâlnire pentru pasionaţii feroviari.
Spaţiile restrânse par să fie principala piedică pusă în calea modeliştilor feroviari, căci altfel pasiunea şi timpul liber se găsesc oricând. La orice vârstă, chiar. „Sunt oameni în grupul nostru care au 82-83 de ani şi după ce îşi cumpără un model, se întreabă singuri «da' la ce dracu', mi l-oi fi luat şi pe ăsta, mă?!». Pasiunea aceasta acoperă o gamă largă de ani. Noi când ne întâlnim, ne tratăm unul pe altul ca având aceeaşi vârstă, că de fapt asta şi avem, o vârstă a copilăriei.” Una din încăperi serveşte ca „depou” pentru sute de locomotive şi vagoane de jucărie ambalate în plastic. Lângă fereastră, o dioramă de peisaj rural în care două garnituri de tren se întretaie pe lângă coline din carton şi pânzeturi îmbibate în aracet şi iarbă din plastic pusă pe lângă pâlcuri de brazi din burete.
Peisajul liliputan care include drumuri, case, pomi şi chiar oameni ¬ nu mai mari de o unghie ¬ a fost construit de la zero din materiale banale czare nu puteau da de bănuit unui neiniţiat. Ultimul stadiu al acestei „boli” la care un colecţionar ajunge. Dacă toţi încep prin a cumpăra garnituri de tren care sunt ţinute în cutie, în timp se avansează la modificări care devin din ce în ce mai complicate. Până se ajunge la peisaje ridicate din carton şi aracet. Proprietarul locului, Doru Miu, a mai avut o altă dioramă expusă tot aici. Avem ghinion, nu o putem vedea, a vândut-o cu o săptămână în urmă.
Tot la dimensiuni asemănătoare. Copia vreo porţiune de traseu feroviar? „Nu. Pentru spaţiile restrânse pe care le avem noi, macheta nu reprezintă un traseu real. Este inspirat din realitate ca funcţionalitate, dar se încearcă îngrămădirea pe un spaţiu cât mai mic a cât mai multor elemente(...) Cluburile care au spaţii generoase îşi pot permite diorame reale, deci reproducerea unui traseu real cum este, de exemplu, cea din Ungaria de la Peci. Cu gări ca în realitate, cu tot peisajul reprodus după o porţiune de drum..”. Printre excepţii se numără şi cercul modeliştilor feroviari de la Cluj care au un loc unde se întâlnesc şi îşi fac modele sau îşi testează trenuleţele pe dioramele existente deja „...este totuşi un efort, să găseşti destui nebuni care să pună mână de la mână, să plătească o chirie la o casă unde să se joace”, spune Dan Popescu.
Pasiune, pasiune dar costă...
Într-o altă cameră la o masă de lucru propietarul magazinului meştereşte ceva cu şurubelniţa la un vagon de pasageri. Fotografa se apropie pentru o poză. „Trebuia să iei un ciocan, mă, şi să vezi ce poză drăguţă aveai!” îi strigă de peste umăr, glumeţ, Dan Popescu, colegului de „sindicat”. Numai că modificările pe care pasionaţii feroviari le aduc jucăriilor necesită nu numai cunoştiinţe de technică, dar şi răbdare şi ochi buni. Doru Miu face modificări pentru pasionaţii, începători sau veterani, cărora le tremură mâna când vine vorba să-şi demonteze vagonul sau locomotiva de 2.000 de euro. În general modificările sau reparaţiile se fac pe piesele standart care vin la preţ minim şi care nu au din fabrică anumite facilităţi precum iluminat interior sau cip-uri pentru automatizare. Un alt caz în care modeliştii feroviari intervin asupra pieselor cumpărate din magazin este atunci când nu sunt mulţumiţi de veridicitatea istorică a detaliilor prezente pe respectiva jucărie.
Citește pe Antena3.ro
Dan Ion Popescu a desfăcut şi refăcut la loc, după poze şi planuri originale, o locomotivă de „doar” 385 de euro, fiindcă îi lipsea un detaliu. Modelul imita o locomotivă germană, din anii ’30, fabricată în doar două exemplare, căruia îi lipsea un al treilea cilindru de sub carenă. Fabrica de jucării decisese să nu-l mai pună, fiindcă nu se vedea sub panourile închise. În realitate maşinăria circula pe calea ferată cu panourile date jos fiindcă mecanicilor le era lene să mai umble la toate "minunile locomotivei”. Şi atunci, locomotiva reală care funcţiona pe bază de aburi, se vedea că are trei cilindri. Şi nu doar doi cum fusese fabricată jucăria.
Ieşim afară, la timp ca să vedem garniturile de tren care merg spre depoul din Basarab. Prilej pentru o ultimă întrebare: A fost ales locul acesta special pentru că este aproape de obiectul pasiunii lor? Nu, ni se răspunde răzând, dar nu strică. Modeliştii feroviari care vin pe aici pot vedea ultimele achiziţii ale CFR şi sunt mai pasionaţi de trenurile reale chiar şi decât cei care lucrează la căile ferate.
Un altfel de tren readus pe şine
Şi cum pasiunea pentru trenuri nu poate cunoaşte graniţe modeliştii feroviari au trecut de la reconstruit jucării care pot fi ţinute în palmă la o ditamai locomotiva de epocă. Maşinăria construită în 1909 care în prezent poate fi admirată în piaţa gării din Sfântul Gheorghe fusese oprită începând cu anul 2002 în depozitul Covasna. Astfel „bătrâna doamnă”, cum o numeşte Dan I. Popescu, deşi avea statut de tezaur naţional datorită vechimii şi unicităţii sale în România ruginea degeaba în depozit, supusă fiind şi tentaţiilor hoţilor de fier vechi. La iniţiativa Asociaţiei „SICLAU”, având sprijinul autorităţilor locale un grup de zece voluntari modelişti (doar unul dintre ei lucrând în cadrul CFR) s-a pornit o acţiune de restaurare cu piesele lipsă şi conservare a locomotivei. În grupuri de câte 4-5 dădeau câte o fugă până la Sf. Gheorghe, la sfârşit de săptămână, făcând fiecare ce se pricepe „curăţat de rugină şi jeg, îndreptat table, sudat, vopsit -dacă ne-ar fi pus nevestele, am fi zis că nu ne pricepem”, îşi aminteşte Dan Popescu.
