x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chefi la cuțite, lider de audiență. Diana Bulimar și Larisa Iordache vin să le gătească juraților, iar Liviu Vârciu este degustătorul de la amuletă

Chefi la cuțite, lider de audiență. Diana Bulimar și Larisa Iordache vin să le gătească juraților, iar Liviu Vârciu este degustătorul de la amuletă

de Redacția Jurnalul    |    18 Apr 2023   •   18:41
Chefi la cuțite, lider de audiență.  Diana Bulimar și Larisa Iordache vin să le gătească juraților,  iar Liviu Vârciu este degustătorul de la amuletă

Aseară, la Chefi la cuțite, ocupantul celui de-al patrulea banc de lucru, Chef Marian Cernat, a câștigat jocul jurizat de Mirela Retegan, îmbogățind astfel seiful cu o amuletă foarte importantă. În seara aceasta, degustătorul de la amuletă este Liviu Vârciu, iar în ringul preselecțiilor vor intra mai multe nume celebre. Campioanele olimpice Diana Bulimar și Larisa Iordache vin la Chefi la cuțite pentru a le pregăti juraților niște farfurii sănătoase și apetisante la cină.

Difuzată de Antena 1 aseară, în intervalul 20:27 – 23:30, a zecea ediție Chefi la cuțite a fost lider de piață pe toate targeturile. Emisiunea a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 8 puncte de rating și o cotă de piață de 23.6%, în timp ce următorul clasat, Pro TV, înregistra 5.3 puncte de rating și o cotă de piață de 15.7%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 7.1 puncte de rating și 16.9% cotă de piață, Pro TV situându-se pe locul secund, cu 5.9 puncte de rating și 14.1% cotă de piață. Chefi la cuțite și-a menținut supremația și la nivel national, obținând 7.3 puncte de rating și 17.1% cotă de piață, în timp ce Pro TV a înregistrat 6.8 puncte de rating și 16% cotă de piață. În minutul de aur 21:51, emisiunea a fost urmărită de peste 1,6 milioane de telespectatori.

Cel de-al patrulea competitor la amuleta de aseară a fost Chef Marian Cernat, coordonatorul bucătăriei Chefi la cuțite – el fiind și câștigătorul ales de Mirela Retegan, după o întrecere la care provocarea a fost pregătirea unui meniu pentru copii. Astfel, o amuletă râvnită de toți cei trei Chefi a ajuns în seif. Avantajul ei face cu atât mai valoros seiful: ”Concurenții echipelor adverse vor găti cu o singură mână timp de 30 de minute”.

Competiția continuă în seara aceasta, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu concurând cu un Chef ce are un renume de temut: Henrik Sebok a fost, de-a lungul sezoanelor show-ului culinar, un degustător extrem de critic al preparatelor celor 3 Chefi. Acum va trăi și el emoțiile degustării de partea cealaltă a baricadei, așteptând verdictul invitatului la degustare, Liviu Vârciu.

          În arena preselecțiilor acțiunea va fi la fel de intensă, printre competitorii dornici să-i cucerească pe Chefi numărându-se artiștii Lino Golden și Aza, dar și campioanele olimpice Diana Bulimar și Larisa Iordache, care vin la show-ul culinar pentru a le pregăti Chef-ilor un preparat sănătos, potrivit pentru meniul unui sportiv de performanță.

Un alt moment memorabil este vizita unui artist cofetar de renume mondial: Tuba Geçkil vine din Turcia și este cea care a inițiat conceptul de torturi hiperrealiste în lume, câștigând numeroase premii importante în domeniu. Ce surpriză spectaculoasă le-a pregătit celor 3 Chefi, dar și cum vor decurge celelalte întâlniri și întrecerea pentru amuletă telespectatorii vor descoperi la Antena 1 și pe AntenaPLAY, în ediția Chefi la cuțite din această seară, de la ora 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group

Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național

Perioada 17 aprilie 2023

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite 2023 Chefi la cuțite