x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Florin Ristei și Carmen Grebenișan, împreună la Chefi la Cuțite Emisiunea a fost din nou lider de audiență

Florin Ristei și Carmen Grebenișan, împreună la Chefi la Cuțite Emisiunea a fost din nou lider de audiență

14 Oct 2020   •   15:57
Florin Ristei și Carmen Grebenișan, împreună la Chefi la Cuțite  Emisiunea a fost din nou lider de audiență

După ce s-au tachinat săptămâni întregi în Asia Express, Florin Ristei și Carmen Grebenișan fac echipă în bucătăria Chefi la cuțite. Miercuri seară, de la 20.30, la Antena 1, cei doi vin chitiți să obțină cel puțin două cuțite. “Eu am mai fost aici, am și gătit, dar atunci am luat un singur cuțit, de la chef Bontea. De data asta sper să obțin și recunoașterea celorlalți”, a povestit Ristei. Perfecționist și foarte competitiv, Florin nu s-a dezis nici de data asta. A gătit preparatul zile în șir înainte să vină la filmare și a apelat la prietenii lui din domeniul gastronomic pentru a-l ajuta cu diverse sfaturi. Carmen Grebenișan și-a asumat rolul de susținător și ajutor în bucătărie, dar a apelat și la tehnicile de influence , astfel încât prezentarea dish-ului să îi impresioneze pe chefi.

Chefi la cuțite continuă să fie pe primul loc în topul preferințelor. Conform Kantar Media, ediția de marți seara a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. Emisiunea  a fost lider de piață în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani cu o medie de 8.9 puncte de rating și o cotă de piață de 25.9%, în timp ce al doilea clasat, ProTv, a obținut 7 puncte de rating și 20.2% cotă de piață. Show-ul de cooking de la Antena 1 s-a clasat pe primul loc și în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 8.6 puncte de rating si 20.1  procente cotă de piață, în timp ce al doilea clasat, ProTV, a obținut 6.4 puncte de rating și 15 procente cotă de piață. Chefi la cuțite a fost pe primul loc și în rândul telespectatorilor la nivelul întregului public din România cu o medie de 8.8 puncte de rating și o cotă de piață de 19.9 de procente, în timp ce ProTV, clasat pe locul al doilea, a obținut 7.6 puncte de rating și 17.1 procente cotă de piață.

 

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 13 octombrie 2020

×