Economia românească de astăzi beneficiază de o bază mult mai solidă decât în 2008: investițiile străine directe au crescut de la 48 de miliarde de euro la 120 de miliarde de euro, iar depozitele bancare ale populației au ajuns la 130 de miliarde de euro, de aproape patru ori mai mari decât în 2008. Asta nu înseamnă însă că România este ferită de provocări majore. De exemplu, inflația galopantă, care a ajuns la 9,9% în august, este doar unul dintre indicatorii care ne pot da o idee despre cât de vulnerabilă rămâne economia.
În paginile revistei găsiți o altă analiză exclusivă: cum arată scenariul aderării Moldovei la Uniunea Europeană și care este impactul asupra economiei românești. Pentru România, o Moldovă mai stabilă economic ar aduce oportunități de investiții, dar și provocări prin potențiala migrație a forței de muncă și relocarea unor unități de producție către vecinul cu costuri mai mici.
Tensiunile din sectorul retail ocupă un spațiu important în această ediție – unii jucători din piață încearcă să profite de orice motiv pentru a-și crește încasările, în timp ce alții fac tot posibilul pentru a obține cel mai mic preț posibil. Mărcile proprii reprezintă doar 19,8% din volumul vânzărilor în România, față de 40% în Europa de Vest, oferind un potențial de dezvoltare semnificativ.
La capitolul investiții strategice, sunt aduse în atenție câteva știri bune: după ani de amânări, România construiește primul depozit final pentru deșeuri radioactive în județul Constanța, un proiect vital pentru sustenabilitatea programului nuclear național. În paralel, compania germană Rheinmetall a anunțat o investiție de 535 de milioane de euro în județul Brașov pentru construirea unei fabrici de pulberi pentru muniție.
Income Magazine analizează și performanțele companiilor de stat listate la bursă în ultimii doi ani. Surpriza vine din partea Antibiotice Iași, care a înregistrat un randament mediu anual de 91,21%.
Ediția nu neglijează nici poveștile de succes ale antreprenoriatului românesc. Cătălin Preotu, cu Euromellis Natura, a ajuns la o cifră de afaceri de 5,7 milioane lei în 2024, exportând produse BIO pe piețele europene, Andreea Piperea, cu Nolte Home Studio, a înregistrat o creștere de 50% față de 2023, ajungând la 4,41 milioane lei, iar Alina Sudriu demonstrează că și sectorul HoReCa poate fi profitabil, cu Grace Couture Cakes ajungând la 5 milioane euro în 2024.
![]()
Ediția cu numărul 55 a Income Magazine este disponibilă la toate punctele de presă.


