x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Prezentatoarea Observator 12, Olivia Pãunescu, despre ce înseamnã sã fii o gazdã perfectã

Prezentatoarea Observator 12, Olivia Pãunescu, despre ce înseamnã sã fii o gazdã perfectã

24 Iul 2019   •   13:43
Prezentatoarea Observator 12, Olivia Pãunescu, despre ce înseamnã sã fii o gazdã perfectã
Sursa foto: DIANA OROS

Vara aceasta, românii dau testul ospitalitãţii, în cadrul celui mai proaspãt show de la Antena 1. Începând din 5 august, în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, Antena 1 cautã Gazda Perfectã. Prezentatoarea Observator 12, Olivia Pãunescu, vorbeşte deschis despre ce pentru ea înseamna sã fii o gazdã perfectã. „Pentru mine, o gazdă bună este o persoană relaxată, care indiferent ca umple masa sau pune doar o prajitură și o cafea, îți dă o stare de bine, te face să te simți bine primit in casa lui. Nu este stresată de curãțenie sau de cât de bine sau nu i-a ieșit mâncarea. Atitudinea contează!”, a mãrturisit Olivia.

            Ba mai mult, Olivia a mãrturisit cã îi place în egalã mãsurã sã primeascã vizite, dar şi sã fie musafir în casele prietenilor: „încã mai fac petreceri în pijamale cu prietenele, la mine sau la fiecare dintre ele. Stăm de vorbă ore întregi, relaxate și avem așa o stare de bine la finalul fiecărei întâlniri!”, a mai povestit prezentatoarea Observatorului 12, de la Antena 1.

Iar dacã ar fi pusã în situaţia de a nominaliza pe cineva la titlul de „gazda perfectã”, Olivia nu ar sta pe gânduri:  „Mama fãcea totul perfect! Dar muncea pentru asta zile întregi. Sã fie lună în casă, multă mâncare pe masă. În copilărie, nu aș vrea să exagerez, dar eram într-o permanentă petrecere. Vecini, prieteni, rude, casa noastră era mereu plină, pentru că mama mea gătește senzațional, dar si pentru cã este o gazdă perfectă! Și când nu erau la noi...eram noi la ceilalți. Îmi plăcea tare mult să stau cu oamenii mari să-i ascult vorbind”, a mai completat ea.

Gazda Perfectã are la bază formatul internaţional Come dine with me, format ce a cucerit publicul din peste 40 de ţări, printre care SUA, Italia, Spania, Anglia sau Franţa. 5 concurenţi, 5 zile, 5 case diferite. Acestea sunt ingredientele unui show ce promite să găsească Gazda Perfectă.

          Un grup de 5 oameni care nu ştiu nimic unul despre celălalt vor încerca să demonstreze că ospitalitatea şi abilităţile culinare îi recomandă pentru a fi o gazdă desăvârşită. În fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00,  timp de o săptămână, cei 5 vor concepe meniuri sofisticate şi vor încerca să creeze o atmosferă cât mai primitoare în casele lor pentru a-i convinge pe ceilalţi de calităţile personale. La finalul fiecărei cine, concurenţii vor oferi puncte celui care le-a fost gazdă, însoţite bineînţeles de laude sau critici, iar la sfârşitul ediţiei, câştigătorul, cel care acumulează cel mai mare punctaj, va primi titlul de Gazda Perfectă şi un premiu de 10.000 Ron.

            Gazda Perfectă conturează portretul românului bucuros de musafiri, omul de rând care se pregăteşte în fel şi chip atunci când ştie că trebuie să îşi impresioneze invitaţii. Acţiunea show-ului se va construi în jurul cinelor care aduc la un loc personalităţi diferite, oameni cu preferinţe şi obiceiuri diferite, lucru care va face de altfel şi deliciul telespectatorilor. Înscrierile continuã pe casting.a1.ro. 

 

 

×
Subiecte în articol: Gazda Perfectã