Cel de-al treilea număr al acestui produs premium dezvoltat de Antena 3 SA își va onora publicul cu descoperiri fabuloase ale unor centre de cercetare de talia Universităților Harvard, Princeton, Sorbona sau MIT, dar și cu interviuri revelatoare ale unor personalități recunoscute în medicina și psihologia din România, toate în conexiune cu principalul subiect de interes al cititorilor, longevitatea.
Destinată unui public de toate vârstele și adresându-se în egală măsură femeilor și bărbaților, această ediție înglobează mai multe secțiuni care structurează cele 120 de pagini de informație pe domenii ca nutriția, cercetarea, stilul de viață, anti-îmbătrânirea, frumusețea și, nu în ultimul rând, longevitatea.
Grafica de excepție a revistei este interfața unui conținut editorial ale cărui teme sunt construite la fel de atrăgător și care abordează într-o manieră accesibilă diversele căi și tipare menite să asigure o viață lungă, sănătoasă și satisfăcătoare pe întreaga durată, într-un cuvânt, longevitatea.
Vârf de lance al cercetării la nivel mondial, longevitatea preocupă, în țara noastră, din ce în ce mai mulți oameni, indiferent de generația căreia îi aparțin. Tuturor acestora, Longevity le aduce în prim plan subiecte de maxim interes.
Faceți parte din cei 80% dintre adulții care beau cafea cu plăcere? Aflați din Longevity Magazine care sunt tipul și cantitatea de cafea benefice. Un studiu publicat recent în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă a urmărit influența a trei tipuri diferite de cafea - măcinată, instant și decofeinizată - asupra câtorva sute de mii de subiecți. Rezultatele sunt spectaculoase...
Sunteți în căutarea unui „elixir al tinereții“? Un reputat psiholog oferă indicii și explică legătura dintre psihicul uman, bucurie și longevitate, iar un medic - scriitor și subiect de roman în același timp, ajuns la o vârstă venerabilă, vorbește despre longevitate din propria experiență de viață - o viață lungă, sănătoasă, împlinită, închinată științei, devotată pacientului și trăită cu „mâna sfântă a lui Dumnezeu“ pe umeri.
Vă întrebați uneori cât de bine vă cunoașteți? Știți că dieta și sănătatea mintală sunt indisolubil legate? Ați fi surprinși să aflați că singurătatea ucide mai mulți oameni decât o fac fumatul și alcoolismul? Răspunsuri excepționale la aceste întrebări găsiți în paginile celui de-al treilea număr al revistei Longevity.
Știți că hidratarea este importantă pentru sănătate dar nu știți care este aportul de lichide recomandat sau care sunt factorii de risc ai hidratării insuficiente? Vă vor edifica rezultatele unui studiu derulat timp de 30 de ani de cel mai mare colos al lumii în domeniul cercetării biomedicale și veți afla cum puteți contribui la încetinirea procesului de îmbătrânire hidratându-vă corect.
În secțiunea revistei dedicată cercetării sunt prezentate și alte descoperiri care ar putea încetini îmbătrânirea, dar și cele mai recente inovații ale elitei mondiale a medicinei longevității sau cuceriri revoluționare ale nanotehnologiei în domeniu.
Ediția de toamnă a revistei și, totodată, ultima din an abordează și influența acestui anotimp din punctul de vedere al medicinei tradiționale chineze, dar și trenduri pentru anul care urmează în materie de sănătate, tinerețe, frumusețe și tehnologie anti-îmbătrânire. Alimentația, tulburările de ordin alimentar care afectează nu numai femeile, ci și bărbații, meditația - un oxidant foarte puternic, activitatea fizică - cel mai curajos luptător anti-aging, alcoolul - o mașinărie de făcut ravagii în corp și pe chip dar și terapiile de întinerire sunt alte câteva subiecte demne de interesul cititorilor de toate vârstele și de ambele sexe.
Revista este realizată în colaborare cu Senatului Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României care are printre preocupările sale studiile privind longevitatea.
Așadar, Longevity Magazine în ediția de toamnă! O găsiți în chioșcurile de difuzare a presei.
Sănătate, tinerețe, frumusețe și longevitate? Longevity Magazine, în ediția de toamnă! pic.twitter.com/v4dxBKfE1G
— Jurnalul (@JurnalulN) October 17, 2023