x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Unul dintre cei mai cunoscuți realizatori TV din România se alătură echipei Observator, Antena 1. Iancu Guda va fi specialistul economic al Observator şi va prezenta rubrica IQ Financiar

Unul dintre cei mai cunoscuți realizatori TV din România se alătură echipei Observator, Antena 1. Iancu Guda va fi specialistul economic al Observator şi va prezenta rubrica IQ Financiar

de Redacția Jurnalul    |    26 Sep 2024   •   16:01
Unul dintre cei mai cunoscuți realizatori TV din România se alătură echipei Observator, Antena 1. Iancu Guda va fi specialistul economic al Observator şi va prezenta rubrica IQ Financiar

Iancu Guda se alătură echipei Antena şi începând din 30 septembrie va fi specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai. Mai mult, specialistul în finanţe va avea o pastilă zilnică de educaţie financiară, IQ Financiar, prin care îşi propune să ajute telespectatorii să ia decizii bune cu privire la finanţe pe termen lung.

Din 30 septembrie, Iancu Guda le va aduce telespectatorilor Antena 1 un maraton de educație financiară. Lector asociat la Institutul Bancar Român, cu peste 15 ani de experienţă în managementul riscului de credit și autor de cărți vândute în peste 100.000 de exemplare în domeniul financiar, realizatorul TV le va prezenta telespectatorilor decizii financiare într-o lume în permanentă schimbare. De la planificarea financiară în familie, la strategii de investiţii, gestiunea creditelor, asigurări, pensii private, educaţia financiară a copiilor şi tot ce trebuie să ştie pentru decizii inteligente în viaţă, toate se vor regăsi în rubrica IQ Financiar. Subiectele din zona de business vor fi şi ele abordate de Iancu Guda la Antena 1: de la elaborarea unui buget, a unui plan de afaceri sau a unui cash flow, până la tehnici de motivare a oamenilor sau consolidarea unor echipe competitive. Rubrica va fi difuzată de luni până vineri, atât în cadrul Observator 06, cât şi în cadrul Observator 23  şi integral pe AntenaPLAY.

            „Pe scurt, telespectatorii Antena vor fi mai deştepţi cu banii şi vor lua decizii financiare care fac bine pe termen lung”, dezvăluie Iancu Guda. „În ţara cu cel mai scăzut nivel al educaţiei financiare din UE, conform Eurobarometer, este nevoie să creştem nivelul de inteligenţă financiară. Din păcate, şcoala românească nu integrează educaţia financiară în priorităţile programei, dar niciodată nu este prea târziu. Noi, la IQ Financiar, o rubrică difuzată zilnic, de luni până vineri, la Observator, vom aduce subiecte potrivite tuturor vârstelor. Scopul proiectului este să fim mai destepţi cu banii, adică să-i punem la treabă, să lucreze pentru noi, ne învaţă cum să investim pentru creşterea şi diversificarea veniturilor pasive, adică acei bani care intră în buget fără să muncim pentru ei. Căci realitatea e cruntă în România din acest punct de vedere. Conform ultimelor cifre oficiale, doar 1% din veniturile unei gospodării provin din randament, în timp ce restul de 99% din bani provin din muncă. Practic, noi ştim să muncim pentru bani, dar nu ştim să facem ca banii să lucreze pentru noi. Într-un cuvânt: vulnerabilitate. Suntem dependenţi de muncă, trăim de la o lună la alta, de la salariu la salariu, şi nu creştem prosperitatea, deoarece rămânem prizonieri într-o capcană financiară care se perpetuează. Scopul rubricii zilnice este să ne creştem IQ-ul financiar, adică priceperea noastră în gestionarea banilor, astfel încât să creştem prosperitatea şi stabilitatea financiară în familie şi în business!”, mai spune Iancu Guda.

            Rubrica IQ Financiar va fi difuzată de luni până vineri, atât în cadrul Observator 06, cât şi în cadrul Observator 23, dar şi online pe site-ul observatornews.ro şi pe AntenaPLAY.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Iancu Guda IQ Financiar observator