„Mircea Badea, pentru prima oară în vizită la mine acasă. Ne-am adus aminte cu drag până și despre lucrurile grele prin care am trecut și care ne-au unit pentru totdeauna, indiferent de parcursul nostru profesional. Una-i una, alta-i alta. Au fost ani în care aproape muream de foame împreună, iar apoi când eu am trecut prin cea mai grea perioadă din viața mea, m-a urmat și când eram în comă, la propriu. Prietenia nu ține cont de timp, dacă e reală.", a scris Teo Trandafir în descrierea podcastului.
„Eram atât de prost plătiți. Salariu luai?", a întrebat Teo Trandafir.
„Nu prea luam. Când luam, eram prost plătiți. Când nu luam, nu eram deloc plătiți.", a spus Mircea Badea.
„Noi luam pe atunci 100 de dolari pe lună. Oamenii spun: „Păi da, dar pe atunci, vezi doamne, erau bani”. Nu erau bani, erau tot 100 de dolari pe o lună. Tu îmi aduceai să mănânc, pentru că eu nu aveam bani de mâncare, sendvișuri cu piure.", a spus Teo.
Într-un interviu pentru DC News, realizatoarea TV fost întrebată dacă ar mai funcționa astăzi un format cu Teo Trandafir și Mircea Badea.
„Cred că ar funcționa. Traiectoriile noastre sunt atât de diferite, dar esența noastră este aceeași. Mircea îmi spunea că își amintește și lucruri dintr-o altă viață și că acel Mircea nu mai este. Sunt convinsă că nu este așa, nu există un buton pornit/oprit a ceea ce sunt și a ceea ce voi deveni. Cred că lucrurile odată aflate în interiorul tău, de mic, vor rămâne acolo până în momentul în care o să mori de bătrânețe.
Acele lucruri ale noastre ne sunt compatibile și, indiferent de cât de diferiți am fi devenit acum, dacă facem apel la esența noastră și la ceea ce ne reprezintă cu adevărat, click-ul se va face din nou, fără îndoială”, a conchis Teo Trandafir.