Campionul nopţilor albe, Dan Capatos, revine luni, 1 septembrie, începând cu ora 23:00 la Antena 1, cu un nou sezon al celui mai „păcătos” talk-show de divertisment. Aşa cum şi-a obişnuit deja telespectatorii, cu umorul său relaxat şi ironia detaşată, emisiunea aduce în discuţie subiecte de actualitate şi cele mai tari exclusivităţi ale momentului, stârnind adevărate dezbateri în rândul publicului. Şi în acest sezon, lui Capatos îi vor fi alături dj-ul păcătos Silviu Andrei şi Cătălin Bordea.
În perioada în care au lipsit de pe sticlă, cei trei „şi-au încărcat bateriile” cu câte o bine meritată vacanţă. Dan Capatos şi Silviu Andrei au ales ca destinaţie ţara tuturor posibilăţilor: „Ne-am dus în ţara responsabilă cu caterinca pe planeta, tocmai pentru a ne inspira. Veţi vedea, în cel de-al paisprezecelea sezon al show-ului păcătos, care începe luni, că nu am stat degeaba!”, a povestit campionul nopţilor albe.
Din recuzita de vacanţă nu au lipsit, bineînţeles, nici fotografiile savuroase. De la plimbarea pe celebra Walk of fame şi până la vizita în Universal Studios din Los Angeles, unde şi-a făcut un selfie de colecţie cu un panou cu Tom Hanks, Capatos nu a ratat ocazia să imortalizele cele mai haioase momente şi să le posteze pe contul său de Instagram, bineînţeles, însoţite de comentarii în stilul consacrat.
Citește pe Antena3.ro