Persoanele pe care natura nu le-a inzestrat cu un fizic prea placut au propriul club, in Germania. "Clubul persoanelor urate" are ca obiective "celebrarea urateniei si eliberarea de speranta de a deveni, intr-o buna zi, frumosi".
Nevada - Debarcata din cauza unui tricou
Lorrie Heasley, o americanca de 32 de ani, a fost data jos dintr-un avion al companiei Southwest Airlines pentru ca purta un tricou ce continea un mesaj injurios insotit de portretele presedintelui George W. Bush, vicepresedintelui Dick Cheney si secretarului de stat Condoleezza Rice, relateaza Rompres. Incidentul s-a produs pe aeroportul international Reno-Tahoe (Nevada). Reprezentantii companiei aeriene au precizat ca regulamentul nu permite imbarcarea pasagerilor care au o tinuta vestimentara "obscena sau ofensatoare". Drept pentru care cuplul a ales sa coboare din avion in cursul unei escale la Reno si si-a continuat calatoria cu o masina de ocazie.
Olanda - Persona non grata in scoala fiicei sale
Un tribunal din Groningue (nordul Olandei) i-a interzis unei mame sa se apropie de scoala primara in care invata fiica ei, pana la sfarsitul anului scolar. De patru ani, femeia a asaltat scoala cu plangeri privind supravegherea si securitatea copiilor in interiorul unitatii de invatamant. Anul trecut, ea a trimis peste 50 de e-mailuri si 20 de scrisori conducerii scolii, cu care a avut de asemenea mai multe altercatii. Un judecator din Groningen a estimat ca acest comportament perturba considerabil buna desfasurare a muncii profesorilor si a conducerii. Tribunalul nu a interzis insa contactele scrise, limitandu-le totusi considerabil: mama nu va putea scrie scolii decat o scrisoare pe luna, fara sa depaseasca insa o pagina de format A4.
Harvard - Premiile "anti-Nobel"
|
|
Universitatea americana Harvard a decernat joi, premiile Ig Nobel - care se pronunta in engleza "ignoble" si se traduce prin "rusinos", un fel de premii anti-Nobel care au recompensat anul acesta lucrari, foarte serioase, despre testicule artificiale pentru caini. Laureatii au provenit anul acesta din circa 20 de tari printre care Germania, Australia, Canada, Finlanda, Franta, Marea Britanie, Ungaria, Japonia, Nigeria, Noua Zeelanda si SUA. Premiul pentru medicina i-a fost decernat americanului Gregg Miller, pentru inventia sa "Neuticles", testicule artificiale pentru caini, disponibile in trei marimi si trei grade diferite de fermitate. Premiul Ig Nobel pentru pace a fost impartit de doi britanici de la Universitatea din Newcastle pentru studiul lor privind "activitatea cerebrala a unei lacuste in timp ce se uita la secvente din Star Wars", iar premiul pentru biologie a revenit unui grup de cercetatori pentru studiul lor exhaustiv in domeniul mirosurilor emanate de 131 de specii diferite de broaste in conditii de stres.
Germania - Clubul uratilor...
Persoanele pe care natura nu le-a inzestrat cu un fizic prea placut au de acum propriul club, in Germania. "Clubul persoanelor urate", fondat de ziarista Regima Gasper si sotul ei, Harald, are ca obiective "celebrarea urateniei si eliberarea celorlalte persoane cu fizic mai obisnuit de speranta secreta de a deveni, intr-o buna zi, frumoase". "Manifestul nostru este urmatorul: suntem urati, dar nu suntem in mod vizibil singurii. Este nedrept ca lumea sa fie guvernata de oamenii superbi", a explicat Harald Gasper. Reuniunea inaugurala a clubului a avut loc intr-un bar din Hamburg. Fiecare dintre cei 55 de membri fondatori au fost fotografiati, iar clubul se va reuni o data pe luna pentru a dezbate meritele urateniei.