Aflata intr-un turneu european, formatia heavy-metal Soulfly a ajuns si in Romania. Concertul a avut loc joi seara, la Arenele Romane, de la ora 19:00. In deschidere au cantat trupele Implant pentru Refuz si Coma.
VALERIA TOMA, VLAD NICHITA
Inainte de a veni in Romania, Max Cavalera si-a exprimat dorinta ca in preajma sa sa nu se consume alcool si sa nu se fumeze. Cu toate acestea, chiar in incinta Arenelor Romane, erau amplasate doua dozatoare cu bautura, de unde rockerii isi puteau cumpara un pahar de bere cu doar 15.000 de lei. De la ora 19:00 si pana la ora 21:15, cand a inceput sa cante Soulfly, multimea a luat cu asalt chioscurile de bere, la cozi fiind in permanenta cel putin 100 de oameni.
Cu votca la purtator
Alti rockeri, probabil mai precauti din fire, au intrat la concert cu buzunarele pline. Cu sticle de votca. Au patruns ca prin branza, caci la poarta bodyguarzii nu-i controlau, asa cum s-a intamplat acum cinci ani, la Metallica. Ba mai mult chiar, cei insarcinati cu paza au stat doar dupa gardul care despartea publicul de scena.A inceput si distractia! Implant pentru Refuz si Coma le-au deschis apetitul rockerilor pentru pogo. Au inceput sa sara, sa se imbranceasca, sa se traga de par si de tricouri. Un tanar care bause de toate, mai putin suc, cu tricoul infasurat in jurul capului si cu niste serpi tatuati pe brate dansa de mama focului, insa pe ritmuri de muzica dance.
Citește pe Antena3.ro
"Mainile sus!"
Nemultumit ca are parte numai de "Implant" si de "Coma", a strigat cat il mai tineau picioarele: "Sunteti varza, baaaa! Sa vina Soulfly!". Imediat ce si-a facut aparitia pe scena Max Cavalera, cu o chitara imprimata cu steagul Braziliei, multimea s-a repezit in fata scenei. La indemnul lui Cavalera: "Put your hands in the motherfucking sky", in traducere libera "Mainile sus catre mortii ma-sii de cer", toti rockerii s-au conformat si au ridicat mainile, ca la scoala!A treia melodie a lui Cavalera & Co a fost Bloody Roots, cea mai cunoscuta piesa a formatiei Sepultura. Nimeni nu parea afectat de acest lucru. Ce mai conta ca nu canta Sepultura, ci Soulfly. "Heavy-metal is the best, fuck the disco, fuck the rest", zbiera, din toti rarunchii, un tip cu creasta si cu blugii taiati.