HELCIUG, MAFIOT. Trupa rock Spitalul de Urgenta a filmat videoclipul "Caut un bou", melodie extrasa de pe viitorul album, "Alcool rafinat". Filmarile au avut loc langa Bucuresti, in studiourile Kentauros din comuna Stefanesti si au durat peste 10 ore. Pauzele nu au fost plictisitoare, deoarece solistul Dan Helciug si-a carat de acasa laptopul pentru a incinge cateva partide de fotbal impreuna cu ai sai colegi de scena. In ultima secventa, Dan interpreteaza rolul unui mafiot, inconjurat fiind de doua blonde sexy care danseaza la bara. Videoclipul a fost regizat de Christu, component al trupei Zale, iar materialul discografic "Alcool rafinat" contine 12 piese, printre care si "Buna dimineata", "Omul invizibil", "Caine rau" si "Rupt". (Simona Ecovoiu)
OANA SARBU CANTA CU TURCESCU. Dupa celebrul duet Stefan Banica - Andreea Marin, un alt cuplu in care doar unul dintre cei doi interpreti stie sa cante ca un adevarat profesionist va aparea la orizont. Oana Sarbu vrea sa interpreteze impreuna cu Robert Turcescu o piesa de Craciun. "Nu este decat o idee care inca nu s-a concretizat. Nu va pot da alte detalii fiindca chiar nu le am in acest moment", ne-a declarat solista. "Mi-as fi dorit ca aceasta melodie sa poata fi lansata in preajma Sarbatorilor, insa, din cauza altor proiecte, nu pot sa va spun nimic concret". Interesant insa este faptul ca Oana Sarbu colaboreza si cu actualul, si cu fostul. Melodia cu pricina este compusa de fostul sot al Oanei Sarbu, Virgil Popescu. (Catalina Iancu)