x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Isabela, apreciată de presa americană

Isabela, apreciată de presa americană

14 Sep 2007   •   00:00

Intoarsă de curănd de la New York, unde s-a desfăşurat Fringe Festival 2007, tănăra actriţă Isabela Neamţu spune că această oportunitate a carierei ei s-a transformat intr-o experienţă unică.

Isabela Neamţu avea nevoie, ca artistă, să-i fie recunoscută munca pe scenă

Intoarsă de curănd de la New York, unde s-a desfăşurat Fringe Festival 2007, tănăra actriţă Isabela Neamţu spune că această oportunitate a carierei ei s-a transformat intr-o experienţă unică.

INTERES IMENS. Ea, impreună cu Daniel Popa, Cosmin Seleşi, Katia Pascariu şi Laurenţiu Bănescu - colegii ei de scenă - , cu regizoarea Ana Mărgineanu şi cu Peca Ştefan, autorul celor două piese "Bucharest Calling" şi "The Sunshine Play", cu care au fost invitaţi in festival, au venit de peste Ocean incununaţi de lauri. "La Fringe Festival au participat 200 de producţii. E cel mai mare festival multi-arte din America de Nord. O oportunitate uriaşă pentru tinerii creatori de teatru din Statele Unite. Un interes imens din partea directorilor de teatru din New York şi a presei de specialitate. In cadrul lui, o secţiune internaţională. Din ea am facut parte şi noi. La Theatres 45 at Bleecker Street and Lafayette au avut loc 10 reprezentaţii cu cele două spectacole".

BĂTAIE PE LOCURI. Isabela spune că experienţa americană a fost unică, atăt pe plan profesional, căt şi personal. Spectatorii aproape că s-au bătut pentru un loc in sălile de spectacol. "Regulile erau foarte stricte, nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva pănă acum. Toate astea ne-au pus la incercare şi ne-au determinat să ne depăşim pe noi inşine. O provocare a fost ora la care aveau loc spectacolele. Am jucat de fiecare dată la ore diferite şi ne-a ieşit foarte bine şi la ora 12:00, şi la 14:00, şi mai ales la 22:00. Suntem foarte tari dacă am reuşit să adaptăm excelent stilul nostru balcanic, relaxat şi artistic prin definiţie, la condiţiile dure ale unei competiţii americane".

Isabelei nu-i place să se laude singură. Dacă vreţi să vă convingeţi că nu-s vorbe mari, n-aveţi decăt să vedeţi spectacolele care se joacă la Green Hours sau/şi să accesaţi site-urile de specialitate din America: www.nytheatre.com; www.offoffonline.com; www.backstage.com; www.americantheatre.com; www.nytimes.com; www.curtainup.com.

×
Subiecte în articol: noul val