x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden La bisturiu! - Un O-zone si-a operat urechile

La bisturiu! - Un O-zone si-a operat urechile

de Catalina Iancu    |    06 Dec 2005   •   00:00
La bisturiu! - Un O-zone si-a operat urechile

Dan Balan arata din ce in ce mai interesant la capitolul imagine. Numai ca fostul O-zone care da atat de bine pe sticla n-a fost chiar asa de frumusel cand a urcat prima data pe scena.

FARA DEFECTE! Din vechile lui fotografii se vede clar ca solistul avea urechile clapauge. Tocmai din aceasta cauza si-a tras parul peste ele multa vreme ori a purtat plete, tocmai pentru a-si ascunde micul "defect". Daca Amza Pellea, care suferea de aceeasi "boala", si-a lipit ani buni urechile cu scotch, Dan Balan a ales o solutie demna de secolul al XXI-lea, si anume bisturiul. Mai precis, interpretul si-a facut operatie estetica. Bine ca interventia chirurgicala nu i-a afectat si auzul. Dupa cate am putut observa, urechea muzicala i-a ramas intreaga. Nici n-avea cum sa fie altfel, caci Balan stie notele de cand era mic. La 11 ani canta valsuri la acordeon, pe care le compunea chiar el. A absolvit Scoala muzicala "A. Stircea", apoi a fost invitat in formatia rock Panteon. Dupa un timp, a hotarat sa-si intemeieze propria formatie, Inferialis. O-zone insa i-a adus consacrarea: dublul disc de platina, primul loc in topuri in mai toate tarile europene, precum si sute de mii de admiratoare din toata lumea. (Catalina Iancu)

×
Subiecte în articol: antimonden