Festivalul Zmeielor in Olanda / Suedia - Casatoria, interzisa prin lege / Polonia - Cangur furat de la Zoo / Angelina Jolie starneste pasiuni homosexuale
Festivalul Zmeielor in Olanda
Localitatea Scheveningen din Olanda a fost gazda celei de-a 28-a editii a Vliegerfestival
(Festivalul Zmeielor). La sfarsitul saptamanii trecute, cerul localitatii a fost luat cu asalt de zmeie
de diferite culori si marimi. Unul dintre modele a fost atat de mare, incat a fost folosit un buldozer
pentru a putea fi ridicat in aer.
Julia Roberts a impartit ajutoare
Julia Roberts a vizitat un adapost cu 300 de supravietuitori ai uraganului Katrina, din Waveland, Mississippi, unde a impartit daruri pentru copiii afectati. De asemenea, John Travolta si sotia sa, Kelly Preston, au zburat la Baton Rouge pentru a duce tone de mancare.
Suedia - Casatoria, interzisa prin lege
Un nou partid infiintat in Suedia are inclusa in platforma electorala abolirea casatoriei. Initiativa Feminista se asteapta sa primeasca la urmatoarele alegeri aproximativ 20% din sufragii. Reprezentantele partidului spun ca prima masura pe care o vor lua cand vor ajunge la putere va fi desfiintarea casatoriei, intrucat aceasta nu inseamna dragoste, "ci proprietate". "Noi vrem sa promovam coabitarea, indiferent de sex sau de numarul persoanelor implicate intr-o relatie", a declarat Tiina Rosenberg, fondatoarea partidului.
Polonia - Cangur furat de la Zoo
Politia din Cracovia (Polonia) a intrat in alerta maxima dupa ce un cangur a fost furat de la Gradina Zoologica a orasului. Oamenii legii cred ca hotii au vizitat Gradina, s-au ascuns, iar dupa lasarea intunericului au plecat cu animalul. Avand in vedere ca marsupialul este destul de mare, politistii spun ca cel putin doua persoane au participat la furtul acestuia.
Australia - Cursuri de surfing in programa scolara
Administratia unui liceu din Australia face eforturi disperate ca sa-i tina pe elevi departe de plaja si de placile de surf. In consecinta, acestia cred ca introducerea surfing-ului ca materie in programa scolara este unica solutie viabila impotriva abandonului scolar din ce in ce mai frecvent. Pe de alta parte, ministrul australian al Educatiei considera ca surfing-ul ca materie reprezinta o insulta adusa sistemului de invatamant. Subiectul e in continuare dezbatut, desi la Liceul Byron Bay exista 16 elevi inscrisi pentru acest curs, in conditiile in care doar de la anul proiectul va avea sanse reale de a fi pus in practica.
Exponat - Recompensa pentru elefantul disparut
Un cuplu american ofera recompensa "grasa" oricui poate oferi informatii pretioase despre elefantul disparut, proprietate a Myrnei Starr si a sotului sau, Denis. Politistii din Natick, Massachussets, delegati sa ancheteze cazul, nu prea stiu de unde sa-nceapa cautarile, avand in vedere ca elefantul cu pricina reprezenta o piesa expozitionala, sculptata de mana, in granit, si care cantarea aproape 200 de kilograme. Acesta este si motivul pentru care proprietarii au decis sa anunte o recompensa atragatoare celor care vor furniza informatii utile despre giganticul elefant disparut, al carui pret de achizitie sarea binisor de suma de 2.500 de dolari.
Vedete - Angelina Jolie starneste pasiuni homosexuale
O revista americana de notorietate a publicat recent rezultatele unui studiu care dezvaluie atractiile sexuale ale fetelor de liceu. In topul preferintelor se afla vedete din lumea muzicala si din lumea filmului. Astfel, 54 de procente din esantionul supus analizei si-ar dori o noapte fierbinte in compania lui Brad Pitt. Cu toate astea, multe fete de liceu si-au indreptat atentia catre alte... fete. Nu mai putin de 57% dintre ele viseaza la o relatie, chiar pasagera, cu Angelina Jolie. Pe Justin Timberlake il vor 26% dintre ele, in timp ce 23% nu se pot decide intre Britney Spears si starul R&B Usher.