x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au despărţit la opt luni după ce s-au căsătorit

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au despărţit la opt luni după ce s-au căsătorit

12 Aug 2019   •   19:13
Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au despărţit la opt luni după ce s-au căsătorit

Cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus şi actorul australian Liam Hemsworth au decis să se despartă la doar 8 luni după căsătorie. Miley (26 de ani) şi Liam (29 de ani) au anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că se despart, după ce au trăit o poveste de iubire cu multe suişuri şi coborâşuri, care a durat aproape nouă ani, relatează online ziarul spaniol ABC. 

Cântăreaţa a anunţat într-un comunicat că atât ea cât şi actorul au decis să pună capăt relaţiei lor, pentru "a se focaliza asupra carierei", şi că ambii se află "într-o constantă evoluţie ca persoane". Liam nu a făcut în schimb nicio declaraţie, însă a fost văzut în Australia, ţara sa natală, alături de fratele său Chris Hemsworth, care a sărbătorit duminică împlinirea a 36 de ani.

Anunţul despărţirii intervine la o zi după ce Miley Cyrus a fost surprinsă în timp ce se săruta cu tânăra actriţă şi 'influencer', Kaitlynn Carter, fosta soţie a cântăreţului Brody Jenner, în timpul unei escapade "între fete" la malul lacului Como, în Italia. Acesta pare să fie deocamdată motivul rupturii dintre cuplul Cyrus-Hemsworth.

Despărţirea a produs o mare surpriză în lumea spectacolului, deşi era un lucru anticipat de mulţi. Artistei americane, care se identifică cu genul 'pansexual', a dezvăluit luna trecută revistei Elle că nu se i se potriveşte, "stereotipul de soţie tradiţională", ea şi soţul său având o căsnicie deschisă.

"Cred că e derutant pentru alţii că sunt căsătorită. Dar relaţia mea e unică", declara Cyrus pentru numărul din iulie al revistei Elle. "Prefer să nu arăt lumii prea mult din această relaţie, pentru că este complexă, modernă şi nouă şi nu suntem într-un moment în care oamenii să înţeleagă". "Sunt într-o relaţie heterosexuală, dar mă simt atrasă şi de femei', a spus sea.

O sursă apropiată fostului cuplu a declarat că cei doi artişti se străduiau de mai multe luni să-şi salveze căsnicia, după ce trecuseră de-a lungul timpului prin mai multe despărţiri. Persoane apropiate celor doi soţi au declarat însă că Liam îşi doreşte o familie, copii şi o viaţă "liniştită", contrar dorinţelor soţiei sale. 

Cyrus şi Hemsworth şi-au început relaţia în timpul filmărilor pentru 'The Last Song', în 2009, în care au jucat împreună. Cei doi au anunţat că s-au logodit în 2012, înainte de a pune capăt relaţiei un an mai târziu. După aproape doi ani de pauză, Miley şi Liam s-au împăcat, cântăreaţa fiind surprinsă cu inelul de logodnă pe deget. 

Zvonurile privind o posibilă despărţire au apărut sâmbăta trecută, după ce Miley Cyrus a postat o poză pe reţelele de socializare în care este văzută fără inelul de logodnă pe deget. A fost momentul în care cei 97 de milioane de fani ai lui Miley s-au întrebat de ce artista nu poartă inelul pe care Liam i l-a dăruit în urmă cu opt luni.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: miley cyrus liam hemswo