x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Noroiul ca delicatesa

Noroiul ca delicatesa

de Adriana V. Paduraru    |    Miruna Mihalcea    |    15 Sep 2005   •   00:00
Noroiul ca delicatesa

Sa te joci in noroi e una, dar sa-l si mananci... Pentru indianul Barsaatu Lal insa, namolul e o delicatesa. Felul preferat de mancare este noroiul amestecat cu var.

Aguas de Barcelona

Turnul Agbar (Aguas de Barcelona), realizat de francezul Jean Nouvel, urmeaza sa fie inaugurat maine de regele Spaniei, Juan Carlos. Cladirea, ce ilustreaza in viziunea arhitectului un gheizer, are 35 de etaje, iar sistemul de iluminare al acesteia creeaza efectul de prisma a peliculei de apa.

Noroiul ca delicatesa

Sa te joci in noroi e una, dar sa-l si mananci... Pentru indianul Barsaatu Lal insa, namolul e o delicatesa. Barbatul de 35 de ani, din Karimpur Bind, spune ca nici un alt fel de mancare nu se compara cu noroiul pe care il foloseste si pe post de condiment. Cel mai mult ii place namolul amestecat cu var.

Melbourne - Oua in echilibru

Americanul Brian Spotts a petrecut mai bine de 12 ore in incercarea sa de a mentine in echilibru nu mai putin de 439 de oua. Spots spera sa intre astfel in Guinness Book, intrucat a depasit recordul anterior cu 18 oua. Evenimentul a fost sprijinit de National Heart Foundation din Australia.

Program - Tinerii americani vor pornografie

Texanul Brandon Cotter crede ca este initiatorul curentului antipornografic pe net. Acesta a construit un site, www.pureonline.com, dedicat in special liceenilor si studentilor. Dupa o analiza atenta a tendintelor sociale, texanul a ajuns la concluzia ca nu doar dulciurile si sucurile carbogazoase devin obsesii pentru copii, ci si pornografia. Concluzia i-a fost intarita si de nenumaratele plangeri privind acest aspect, adresate de parinti pastorilor si profesorilor. Cotter sustine ca programul este structurat la fel ca oricare alt program impotriva dependentei: in primul rand, participantii identifica problema, dupa care invata cum sa o rezolve.

Record - 72 de ore de engleza

O grupa formata din 26 de studenti chinezi pretinde ca a doborat un record mondial petrecand 72 de ore la cursul de engleza. Potrivit cotidianului Shanghai Evening Post, tinerii i-au devansat pe colegii lor polonezi, care au stat nu mai putin de 66 de ore la acelasi curs. In ultima zi, studentii au fost extenuati, iar pentru efortul lor au fost premiati cu cate 300 de yuani pe ora.

Top - Mike Tyson n-are sex-appeal

Dupa ce au trambitat in presa ca Angelina Jolie suceste inimile tinerelor fete de liceu, americanii ies la rampa cu alt studiu "incendiar". Conform rezultatelor, controversatul boxer Mike Tyson are toate motivele sa fie suparat, desi se afla in top. Vedeta ocupa locul 1 in randul celor mai putin sexy vedete. La mica distanta se afla Michael Moore, regizorul documentarului "Fahrenheit 9/11", pe care 23% dintre americani l-au desemnat ca neatragator. Alti 20% nu-l plac pe Donald Trump, in timp ce Howard Stern, vedeta radio si tv, nu suscita interesul altor 15%. In fine, Dick Cheney, vicepresedintele SUA, si celebrul rapper "Diddy" sunt ultimii pe lista celor mai putin atragatoare vedete americane.

Olanda - Parfum de provincie

"L’essence de Mastenbroek" este un nou parfum lansat in Olanda, care reda mirosul provinciei cu acelasi nume. Potrivit cotidianului Gazet van Antwerpen, parfumul este un amestec de mirosuri de fan, vite, ierburi si condimente. "Nu am folosit deloc orhidee, trandafiri sau alte flori, pentru ca am dorit sa aducem mirosul provinciei la oras. Lumea a cam uitat cum miroase, de fapt, la tara", a declarat un reprezentant al SKOR (Fundatia pentru Arta si Urbanism din Olanda). "L’essence de Mastenbroek" se gaseste numai in lanturile de magazine Bijenkorf, iar pretul acestuia nu a fost facut public.

Bebe - Heidi Klum a nascut un baietel

Manechinul german Heidi Klum a adus pe lume un baietel in noaptea dinspre luni spre marti, a anuntat tatal acesteia, Gunther, citat de AFP. Tatal copilului este cantaretul american de origine britanica Seal, cu care Heidi Klum s-a casatorit in luna mai. Fotomodelul are si o fetita, nascuta in mai 2004, in urma relatiei cu italianul Flavio Briatore, managerul echipei Renault de Formula 1. Rubrica realizata de Adriana Paduraru si Miruna Mihalcea
×
Subiecte în articol: antimonden