x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Record - Cea mai numeroasa familie din SUA

Record - Cea mai numeroasa familie din SUA

17 Dec 2005   •   00:00

Cu cei 17 copii ai sai, un cuplu american de origine ucraineana este familia cea mai numeroasa din SUA. Cel mai mare mostenitor are 22 de ani, iar cel mai mic s-a nascut pe la inceputul lunii.

Record - Cea mai numeroasa familie din SUA


Cu cei 17 copii ai sai, un cuplu american de origine ucraineana, care locuieste in California, se mandreste ca este familia cea mai numeroasa din SUA. Cel mai mare copil al lui Vladimir (45 de ani) si al Zinaidei Cernenko (43 de ani) are 22 de ani, iar cel mai mic s-a nascut la 7 decembrie. Vladimir lucreaza ca agent de securitate, iar familia sa locuieste intr-o casa de sapte camere. Ei sunt ajutati financiar de comunitatea rusa, de americani si de congregatia lor religioasa.

Irlanda - Haos provocat de 7.000 de gaini


O multime de oua sparte, pene si fulgi au provocat un adevarat haos pe o autostrada din Irlanda, dupa rasturnarea unui camion care transporta peste 7.000 de gaini. Profitand de accident, gainile au "evadat" si au inceput sa se "razbune" pe soferi facand oua direct pe carosabil. Autoritatile locale din Canavan au organizat o echipa care sa prinda pasarile, dar nu se poate face nimic pentru a le schimba "obiceiul" de a depune oua.

Cadou - A gasit un inel in masina descuiata


Un american de 37 de ani a gasit in masina sa un inel cu diamante estimat la 15.000 de dolari, insotit de un bilet de la un "donator" anonim, relateaza Rompres. "Craciun fericit! Multumesc ca ai lasat masina descuiata! In loc sa o fur, iti fac acest cadou. Sper ca va ajunge pe degetul persoanei pe care o iubesti. Cea pe care o iubesc eu m-a parasit. Va urez un Craciun fericit!", scria in bilet. "Masina pare sa fi fost aleasa la intamplare. Nu cred ca persoana cauta intentionat o masina descuiata", a declarat locotenentul Paul Donelly. Barbatul a decis sa pastreze inelul.

Licitatie - 120.000 de euro pentru "Frumoasa si Bestia"


Manuscrisul basmului "Frumoasa si Bestia" al lui Jean Cocteau, scos la licitatie, la Paris, de Casa Sotheby’s, a fost vandut pentru 120.000 de euro unui colectionar privat francez, relateaza AFP. Manuscrisul, de 90 de pagini, ornat cu desene originale, fusese oferit de poetul-cineast lui Marcel Bertrou, director de productie la societatea Gaumont, pentru a-i multumi ca l-a cautat, in van, pentru producerea filmului. In cele din urma, filmul "Frumoasa si Bestia", lansat in 1946, a fost produs de Andre Paulve.

Gelozie - Sampon amestecat cu crema epilatoare


O tanara din Germania a incercat sa o lase fara par pe rivala sa in dragoste, insa nu in toiul unei paruieli clasice, ci prin amestecarea unei creme epilatoare cu samponul acesteia. Brigitte Tullman, in varsta de 20 de ani, a fost judecata de catre un tribunal din Mainz si a primit sase luni de inchisoare cu suspendare dupa ce a atentat la parul colegei sale de casa, Lisa Burgermeister. Victima - care incepuse sa aiba o relatie cu fostul iubit al lui Brigitte Tullman - nu a apucat sa-si dea cu samponul "fatal" pe par, intrucat acesta i-a ars mainile inainte de a-l putea folosi.

Premiera - "Neveste disperate", in China


Primul episod al serialului"Neveste disperate", devenit un fenomen social in SUA, va fi difuzat saptamana viitoare in China, relateaza AFP. Foiletonul, o satira feroce a vietii de la periferia americana, "va debuta in China luni, la postul de stat CCTV8", a precizat grupul Disney-ABC Television intr-un comunicat. Disney-ABC a precizat ca Republica Populara Chineza este cel de-al "203-lea teritoriu din lume" ai carui locuitori vor putea descoperi serialul cu cele mai mari audiente la televiziunea americana din septembrie 2004.

Vestimentatie - Madonna, criticata de fiica


Lourdes, fiica in varsta de noua ani a vedetei muzicii pop Madonna, este extrem de critica la adresa vestimentatiei mamei sale. Fetita crede ca cele mai multe dintre hainele mamei sale sunt pur si simplu ridicole. Se pare ca echipamentele de sport purtate de cantareata starnesc cel mai des critici, si in special pantalonii largi din nailon in care starul face jogging. "Fiica mea este extrem de critica. Cateodata nu este deloc de acord cu ceea ce port. Nu vrea ca eu sa arat prea ciudat", a declarat Madonna. "Daca o iau de la scoala, ma pune sa ma imbrac normal. Imi spune: «Sa nu cumva sa te imbraci cu faimoasele tale treninguri». De asemenea, de ceva vreme incoace a inceput sa imi puna intrebarea clasica: «De ce nu poti sa fii si tu ca alte mame?»", a adaugat cantareata.

Germania - Un club al uratilor


"Oameni urati din toate tarile, uniti-va!" - acesta este motto-ul neoficial cu care s-a deschis, in orasul german Hamburg, clubul Ugly, relateaza ziarul Telegraph. Clubul a fost special creat pentru cei care se simt urati si exclusi din societate. Fondatorii cer membrilor un singur lucru: sa spuna care este defectul lor fizic cel mai mare. Burta se afla pe primul loc in aceasta lista, urmata de nas si de solduri. Harald Gasper, un director creativ al unei agentii de publicitate care are o fata voioasa si un nas mare, a pus bazele acestui club impreuna cu sotia sa, Regina. Printre modelele clubului, care are aproximativ 270 de membri, se numara Camilla (foto), sotia Printului Charles, si Angela Merkel, noul cancelar german.

×
Subiecte în articol: antimonden