Roxana Ionescu, frumoasa prezentatoare a unicului show culinar cu copii din România, „Junior Chef”, a petrecut Paştele la Timişoara, alături de iubitul său, Tinu Vidaicu, şi de părinţii lui. Cu toate că Roxana este angrenată cu filmările proiectului culinar, cât şi cu matinalul „Neatza cu Răzvan şi Dani”, unde prezintă o rubrică de sănătate, frumoasa prezentatoare se întâlneşte cu prietenul său în fiecare weekend, fie vine el în Bucureşti, fie merge ea în Timişoara.
Cei doi au stabilit ca sărbătorile pascale să le petreacă acasă la Tinu, Roxana mărturisind că Paştele de anul acesta a fost de departe unul dintre cele mai frumoase de până acum: „Pot spune că am petrecut sărbătorile în familie, am pregătit masa împreună, ne-am relaxat, ne-am odihnit. A fost totul perfect”, mărturiseşte Roxana. Vedeta Antenei 1 dezminte zvonurile care au aparut in presa, imediat dupa aniversarea ei: „E amuzant, cand m-am trezit dimineata, am citit ca am primit inel de logodna si ca as fi si raspuns afirmativ cererii. Nu m-am logodit, am primit un cadou superb, dar nu un inel. Tinu si cu mine nu vorbim, deocamdata, despre casatorie, dar, cand va fi cazul, eu voi fi cea care va face acest anunt”, precizeaza Roxana.
Pe Roxana, telespectatorii o pot urmări prezentând „Junior Chef” în fiecare luni, de la 20:30, la Antena 1.