x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Sanda Ladoși trece printr-o perioadă CUMPLITĂ

Sanda Ladoși trece printr-o perioadă CUMPLITĂ

18 Dec 2016   •   11:11
Sanda Ladoși trece printr-o perioadă CUMPLITĂ
Sursa foto: Captura Youtube

Sanda Ladoși a preferat să stea departe de ochii presei în ultimii ani și să se dedice vieții de familie, să se axeze pe creșterea copiilor și să ascundă problemele prin care trece. 

La 46 de ani, artista nu mai face parte din lumea mondenă, mai ales că problemele de familie au fost frecvente în ultimii ani. Soțul ei a fost arestat pentru evaziune fiscală și, în urma acestei lovituri, femeia s-a îmbolnăvit. Invitată la o emisiune, Sanda Ladoși a povestit aceste întâmplări: și, pentru prima dată, a vorbit despre problemele de sănătate pe care le are soțul ei, Ștefan Tache: "În lumea în care e el e un stres aparte, fiecare îl gestionează cum poate și rezultatele, de regulă, se reflectă în sănătatea fiecăruia. E ok, e sub control, dar e boala stilului de viață. E legat de alimentație, de stil de viață în general. Exista atâtea lucrări unde scrie că moartea vine din colon. Acolo se strâng toate toxinele și, dacă ele nu sunt eliminate, dacă organismul nu trece prin momente de purificare sau daca nu ne verificăm, e clar că există niște urmări". 


Pe lângă toate acestea, se adaugă și o afecțiune la coloana vertebrală de care artista suferă în tăcere. ”De la 18 ani am purtat tocuri foarte înalte. Dar un toc purtat destul de des și mult timp, pentru că, la vremea aceea, umblam foarte mult pe tocuri, e firesc să aibă o acțiune directă asupra coloanei vertebrale. Tot timpul, prin cambrarea spatelui, vertebrele s-au tasat și normal că m-am căpătuit cu o lordoza lombară simpatică", spune ea.

×
Subiecte în articol: sanda ladosi