x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Sorana de la ASIA a vorbit despre depresie: ”Aș fi vrut să mă duc la culcare și să nu mă mai trezesc”

Sorana de la ASIA a vorbit despre depresie: ”Aș fi vrut să mă duc la culcare și să nu mă mai trezesc”

22 Sep 2017   •   21:50
Sorana de la ASIA a vorbit despre depresie:  ”Aș fi vrut să mă duc la culcare și să nu mă mai trezesc”

Sorana, fosta solistă a cunoscutei trupe A.S.I.A., este invitata Oanei Turcu în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, unde a vorbit deschis despre perioadele cele mai dificile din viața ei, despre divorț și despre cum a reușit să redevină puternică și să ia viața de la capăt.

Sorana nu se sfiește să –și deschidă sufletul și să vorbească despre depresia care a pus stăpânire pe ea în momentul în care a aflat că a fost înselată de fostul soț.  Dar pentru că a trecut cu brio peste toate acestea, cântăreața vrea să tragă un semnal de alarmă prezentând celor care urmăresc emisiunea simptomele pe care ea le-a resimțit într-un dintre cele mai negre perioade din viață.

”Depresia este o boală și trebuie tratată ca atare. Nediscutată, netratată, ea poate să se dezvolte și să crească și poate fi chiar sfârșitul. Trebuie foarte multă atenție la cum te simți și să faci diferența între astăzi am o zi proastă și starea mea este este permanent proastă. Și o s-o descoperim în primul rând la momentul în care ne așezăm în pat să dormim și nu putem. Și nici măcar un gând nu are început și sfârșit. Ești constant ca un fum negru, ca și când cineva ți-ar fuma creierul. Apoi e starea greoaie de dimineață. Și nu mă refer la puțină oboseală, mă refer la faptul că nu te-ai mai ridica deloc din pat. Deloc! Și ai amâna în permanență toate lucrurile pe care le ai de făcut. Nu vrei să vezi pe nimeni, nu ai chef de prieteni.  Aveam senzația că sunt ciută, că sunt urâtă, grasă, nefolositoare, că am ratat toată viața”, mărturisește cu sinceritate Sorana în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”.

Artista spune că a avut gânduri mai negre decât își putea imagina și, acum, că a reușit să treacă peste acea perioadă, se simte și mai puternică.

”Toate aceste gânduri netratate, combinate cu insomnia sunt foarte periculoase. Și te duc la acel moment la care ajunsesem eu, unde îmi doream să mor. Aș fi vrut să mă duc la culcare și să nu mă mai trezesc. Nu aveam curaj să-mi fac rău, dar îmi doream să se stingă tot. Oamenii trebuie să știe că toate acestea sunt periculoase și boala asta trebuie tratată”, avertizează Sorana.

Despre relația cu fostul soț, cu familia ei, despre actuala poveste de dragoste și despre alte multe lucruri surprinzătoare din viața ei, Sorana vorbește deschis în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, difuzată duminică, de la 16.30, la Antena Stars.

×
Subiecte în articol: sorana depresie