x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Suete

Suete

13 Dec 2005   •   00:00

Ileana Lazariuc, ucisa de Steven Seagal


Repartizarea Ilenei Lazariuc in primul film SF al lui Steven Seagal "The Harverster" nu mai e un secret pentru nimeni. In aceste zile, la Studiourile Castel Film de la Snagov e vanzoleala mare. Se filmeaza scena luptei finale dintre regina extraterestrilor, alias Ileana Lazariuc, si aparatorul Terrei, intruchipat de Steven Seagal. Initial, "regina Ileana" trebuia sa fie muta. Expresivitatea si frumusetea Ilenei l-au determinat pe Seagal sa-i imbogateasca rolul, adaugandu-i text vorbit in limba engleza. Cei doi se lupta, iar regina e ucisa. Inainte de a incepe batalia, Ileana ii atrage atentia lui Seagal ca este aparatorul unei specii demente, care ucide gratuit. Pentru acest rol, Ileana Lazariuc a fost invatata de Seagal sa se bata, dar va juca, bineinteles, si cu dublura.

Activi in Bulgaria


Vecinii de la sud de Dunare ii vor din nou pe banatenii de la Activ. Dupa ce in septembrie au participat la "Slavi’s show", emisiunea cu cea mai mare audienta in Bulgaria, Avi, Rudi si Oana merg pentru a doua oara la Sofia. Sambata, Activ va activa in Club 18+ din capitala Bulgariei. 2005 a fost un an de succes international pentru Activ, care a cucerit SUA si mai multe tari nord-europene.

Cerbul de Aur sufera mutatiit


La ultimele editii ale festivalului international Cerbul de Aur, televiziunea publica ne-a obisnuit cu balbe care i-au adus deservicii grave de imagine. Nu trebuie decat sa amintim circul de anul acesta: festivalul a fost initial anuntat pentru luna iulie, iar inscrierile s-au facut in mare secret, pentru ca, apoi, Cerbul sa fie "impins" la sfarsitul lui septembrie. Ba nu erau fonduri, ba Consiliul Judetean Brasov nu mai voia parteneriat cu TVR si se zvonea chiar ca, daca va mai avea loc, se va face la Timisoara. Nu iese fum fara foc. Organizatorii ne-au surprins cu misterioasa promptitudine de a anunta planurile pentru Cerbul de Aur 2006. Comunicatul ne-a mirosit a campanie electorala: "vrem", "ne dorim", "trebuie sa devina" etc. Limbaj de lemn care anunta un buget de 400.000 de euro, pe jumatate fata de anii trecuti. Bine ca se stie data - 21-23 iulie 2006 - , ca orasul-gazda este in ceata! Un fel de "adio, Brasov!", pentru ca organizatorii cauta deja piete in marile orase. Si programul va suferi schimbari, concursul si Gala Laureatilor urmand sa aiba loc in aceeasi seara, conform comunicatului TVR. (Dana Andronie)

PICANT
  • Laura Andresan si-a lansat un album cu texte indecente. Ea a declarat ca este imposibil sa nu se vanda, asteptand "Discul de Aur". Vrabia malai viseaza! (S.E.)

  • 20 de violoniste de la Conservatorul din Bucuresti au participat la filmarea videoclipului piesei "De dragul tau", interpretata de Marcel Pavel.

  • Andreea Esca spune ca lucrul cel mai valoros pe care il are este "jumatate din doua case". Oare gandeste casnicia in termeni de partaj? (D.C.)
  • ×
    Subiecte în articol: antimonden