x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Suete

Suete

25 Mar 2005   •   00:00

26 MARTIE 2005

Alina Sorescu, ceruta de nevasta

In timpul Targului de Nunti Expo Mariage, Alina Sorescu a fost invitata de reprezentanta uneia dintre firmele expozante sa fie domnisoara de onoare pentru publicul vizitator. Solista a imbracat o rochie roz-peach. Arata atat de bine, incat i-a atras atentia unui domn din Dubai care intentiona sa cumpere o rochie de mireasa. Cand a vazut-o pe Alina pe post de domnisoara de onoare, a vrut sa cumpere rochia, dar cu Alina cu tot, fiind dispus sa cheltuiasca oricat (bani sau "camili"). Initial, Alina trebuia sa poarte o rochie de mireasa, insa fiind superstitioasa, a ales alta rochita. "Am fost onorata de invitatia firmei respective de a fi modelul lor si mi-a placut foarte mult rochia pe care am imbracat-o. Am primit propuneri indecente, mai in gluma mai in serios". (Roxana I. Ancuta)

Gianina conduce un Smart de 16.000 de euro

Am crezut ca vedeta postului Romania 1, Gianina Corondan, nu va renunta in veci la Matiz-ul ei, de culoare roz, pe care l-a cumparat in rate in urma cu sapte ani. Surpriza insa, caci joi, la prezentarea de moda a designerului Irina Marinescu, am vazut-o parcand o masina Smart For Four, in valoare de 16.000 de euro. "A, nu este a mea, nu am cumparat-o, o conduc timp de un an, pentru ca sunt imaginea firmei in Romania. Iar Matiz-ul, de care am fost foarte multumita, i l-am daruit fratelui meu". Gianina a avut ghinion cu masina inca din prima zi, cand cineva i-a aruncat pe scaun o guma de mestecat, deja mestecata. (Simona Ecovoiu)

Costi Ionita, piratat in Bulgaria

Una dintre piesele pe care Ionita le-a compus pentru o tanara solista din Zimnicea, Alina, alaturi de care a si interpretat "Necazuri si suparari" a fost piratata de bulgari. Mai exact, de postul de radio "Veselina". Costi Ionita a aflat cu surprindere de la reprezentantii "Veselina" ca "Necazuri si suparari" este un hit in Bulgaria, clasandu-se pe primul loc in Topul Balcanic - Music Mania Top 20. DJ-ii bulgari ii asteapa acum pe Ionita si pe Alina sa le faca o vizita. (R.I.A.)

VIP-urile ii sustin pe tricolori la meciul de azi

Cu voce, fara voce, nu mai conteaza! Va putea face galerie tricolorilor in meciul cu Olanda din preliminariile Campionatului Mondial din 2006 orice cantareata care nu vine cu CD-ul de acasa! 11 soliste vor tipa din toti plamanii "Hai, Romania!". Alina Sorescu si Andra s-au pozat deja in tricourile Nationalei. Sambata seara, incepand cu ora 19:30, intra in scena vedetele TVR 1: Gianina Corondan, Malvina Popa, Albertina Ionescu, Mihai Constantin, Cove, Catalin Stefanescu si Catalin Maruta, care vor urmari meciul in Piata Revolutiei, unde va fi instalat un ecran urias. Dupa meci, Andreea Marin are pregatite Surprize pentru toti! (Catalina Iancu)

Dobrovolschi va prezenta "Marca inregistrata" la TVR

Se pare ca vedeta Radio Guerrilla, Mihai Dobrovolschi, se intoarce pe sticla. De aceasta data, in calitate de moderator al unei emisiunii dedicate publicitatii. De cand a parasit trustul Media Pro, nonconformistul prezentator a fost nevoit sa renunte la aparitiile cu care ne obisnuise la Pro TV. Tocmai de aceea, Mihai si-a dat acceptul pentru a prezenta emisiunea "Marca inregistrata", la TVR. (A. Vaduva)

PICANT

Madalin Voicu a lansat ieri albumul rock "Politicianul" pe care a inregistrat in maniera proprie piese ale legendarelor trupe Beatles si Deep Purple. (R.I.A.)

Dan Bittman isi va serba ziua de nastere pe 29 martie, chiar in timpul emisiunii "Danut SRL", pe care o prezinta la TVR1. Colegii i-au pregatit surprize. (C.I.)

Cristian Sabbagh ("112, Politia in actiune") a fost amendat de politia rutiera, pentru ca a depasit viteza. I se mai intampla si lui (A.V.)
×
Subiecte în articol: antimonden alin