x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden VIP-urile feminine il sustin pe Mutu chiar si financiar

VIP-urile feminine il sustin pe Mutu chiar si financiar

02 Noi 2004   •   00:00

Desi nimeni nu stie cu adevarat ce-i in sufletul lui Mutu, toata lumea crede ca fotbalistul e "la pamant" si ca are nevoie de sprijin moral. VIP-urile reprezentante ale sexului frumos s-au oferit sa-l ajute. Chiar si financiar.

CATALINA IANCU

INGADUITOARE. Irina de la A.S.I.A. considera ca orice om merita o a doua sansa
Catrinel Sandu considera ca Mutu este un adevarat star, indiferent ce-ar face. "Este pacat ca acum, cand Adrian Mutu este intr-o situatie dificila, unii il blameaza si il judeca. Bineinteles ca sunt alaturi de Adrian Mutu. Nu cred ca ar avea nevoie de banii mei si nici de o cheta de la admiratori."

SANSA. Irina de la A.S.I.A. este de parere ca orice om poate sa greseasca si merita o a doua sansa. "Important este sa aiba alaturi familia si prietenii. Noi, ceilalti, nu putem face altceva decat sa-l sustinem moral. In ceea ce priveste banii, cu draga inima i-as oferi, dar nu cred ca are nevoie. Daca ar fi fost asa, problema era ca si rezolvata."

Denisa (Bambi) este si ea alaturi de fotbalist. "Ne-am bucurat toti pentru succesele lui, dar acum cred c-ar trebui sa-i fim alaturi. L-as sustine si financiar daca ar avea neaparata nevoie."

AJUTOR MORAL. Anna Lesko vede in Mutu un baiat talentat: "Ar fi pacat sa-si rateze cariera. Trebuie ajutat sa treaca peste acest obstacol. Cred ca se simte ingrozitor. L-as sustine si financiar, daca ar fi cazul, dar nu cred ca trebuie sa punem problema asa."

Gina Pistol il sustine doar moral pe fostul star al lui Chelsea: "Normal ca il sustin moral, pentru ca este un sportiv foarte talentat. Insa din punct de vedere financiar, mi se pare absurd sa-i dau eu bani lui Mutu, care a castigat sute de mii de dolari. Prefer sa-i dau unui om sarac". In ciuda faptului ca a facut-o "taranca grasa", necazurile lui Mutu i-au inmuiat inima Rocsanei Marcu: "Il sustin din punct de vedere moral, pentru ca e un fotbalist foarte bun, cu care ne mandrim. In ceea ce priveste o sustinere financiara… prefer sa donez bani la o casa de copii. Cred ca Adrian Mutu are destui prieteni care sa-l ajute, in caz ca ar avea astfel de probleme".

MANDRIE

"Il sustin pe Adrian Mutu din punct de vedere moral, pentru ca e un fotbalist foarte bun, cu care ne mandrim cu totii. In ceea ce priveste partea financiara… prefer sa donez bani la o casa de copii" - Rocsana Marcu

TALENT

"Bineinteles ca il sustin. Este un baiat talentat si ar fi pacat sa-si rateze cariera. Trebuie ajutat sa treaca peste acest obstacol. L-as sprijini si financiar, daca ar fi cazul, dar nu cred ca trebuie sa punem problema asa" - Anna Lesko
×
Subiecte în articol: antimonden cred mutu