x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Oana Sîrbu o face să plângă pe Maria Buză

Oana Sîrbu o face să plângă pe Maria Buză

16 Mai 2015   •   07:48
Oana Sîrbu o face să plângă pe Maria Buză
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 20.30, în marea finală a show-ului “Te cunosc de undeva!”, Oana Sîrbu o va imita pe Maria Lătărețu și va interpreta, acompaniată de taraful Silvian Voicu, un potpuriu din repertoriul marii cântărețe de muzică populară.

Și atât de frumos va cânta Oana, că Mariei Buză – una dintre invitatele speciale ale finalei, alături de Pepe, Jorge și CRBL -, îi vor da lacrimile.

“Vreau să o pup și să o felicit pe Oana! Foarte frumos ai cântat!”, a spus Maria, printre lacrimi. Ce gest va face Oana Sîrbu după această reacție emoționantă a Mariei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă seara.

În seara marii finale, Oana Sîrbu și ceilalți colegi nefinaliști, Lidia Buble, Liviu Vârciu și Denisa și Raluca de la Bambi, se vor transforma în celebri interpreți de muzica populară, reprezentativi pentru diferite zone ale țării, și vor cânta piese din repertoriul acestora, acompaniați de un taraf.

Apoi, de la canapea, le vor acorda puncte colegilor lor, finaliștii Cezar Ouatu, Alina Eremia, Daniel Iordăchioae și Alb Negru, notele lor contând în clasamentul final, care va desemna câștigătorul celui de-al șaptelea sezon al show-ului.

Cine va câștiga show-ul transformărilor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 16 mai, de la ora 20.30, în marea finală “Te cunosc de undeva!”.
 

×