Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, nu a murit, ci a fost luat cu trupul în carul de foc, potrivit tradițiilor evreiești și creștine. O tradiție românească spune că nu este bine să lovești două mere între ele pentru că atragi grindina.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.
Sf. Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roșu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.
și iar se va vedea de oamenii cei muritori trupește, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului. în acea vreme, cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist.
Ce trebuie să faci pe 20 iulie să ai noroc până la finele anului
Potrivit tradiției românești nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi.
In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sânt-Ilie) la data 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca și Sân-George și Sâmedru, este o divinitate populară care a preluat numele și data celebrării de la un sfânt crestin - Sfântul Prooroc Ilie.
In Panteonul romanesc, Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios, din mitologia greaca, si cu Gebeleizis, din mitologia geto-daca.
Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, trasnete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.
In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca in noaptea dinspre Sant-Ilie visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi, iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.
In dimineata acestei zile, scrie crestinortodox.ro, se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.
Superstiții de Sfântul Ilie
Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.
De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.
Ce nu este bine să faci de Sfântul Ilie?
Sărbătoarea Sfântului Ilie este încărcată de tradiții, obiceiuri și superstiții. Multe dintre ele sunt respectate cu strictețe chiar și în ziua de astăzi. Potrivit unei tradiții, nu avem voie să mâncăm nuci și mere până de ziua Sfântului Ilie. Cine consumă aceste fructe mai repede, atrage grindină asupra pomilor și pune în pericol recoltele.
Merele se consumă doar după ce au fost duse la biserică pentru a fi sfințite. Tradiția spune că, cine a mâncat mere înainte de a fi sfințite de Sfântul Ilie, după moarte va avea parte numai de mere, care însă vor dispărea atunci când va dori să le atingă. În schimb, merele sfințite se vor transforma în mere de aur pe lumea cealaltă.
Pentru a fi feriți de trăsnete, oamenii de la țară obișnuiesc să poarte crenguțe de salcie. De asemenea, în ziua de Sfântul Ilie nu trebuie să lucrezi la câmp pentru că astfel vei atrage mânia sa și va arunca cu grindină și fulgere asupra recoltelor.
În funcție de zona țării, se crede că oamenii care pornesc la drum pe 20 iulie vor fi loviți de fulgere. Totodată, dacă va ploua în această zi, pomii își vor strica roadele, iar recolta va fi foarte săracă.
În popor se spune că diavolii se ascund în lemnul de carpen. Din această cauză, este bine ca acest lemn să nu fie folosit în gospodării de ziua Sfântului Ilie. Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.
Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.
Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.
Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Peste 140.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ilie
Dintre aceștia, cei mai mulți sunt bărbaţi, iar prenumele masculine cel mai des întâlnite sunt Ilie, Elias şi Iliuţă. Alte prenume prenume masculine mai sunt: Eliade, Elie, Elis, Ilia, Uiev, Ilieş, Iliuş şi Lică.
Prenumele feminine cel mai des întâlnit sunt Ilinca şi Lia. Alte prenume feminine mai sunt: Eliana, Elis, Ilia, Iliana, Ilincuţa/Ilincuta, Iliuţa, Lica.