x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Vedetele Antena 1 o susţin pe Simona Halep în marea finală de la Roland Garros

Vedetele Antena 1 o susţin pe Simona Halep în marea finală de la Roland Garros

06 Iun 2014   •   18:47
Vedetele Antena 1 o susţin pe Simona Halep în marea finală de la Roland Garros

Simona Halep, românca ce a rescris istoria tenisului românesc s-a calificat ieri în marea finală de la Roland Garros, iar Antena 3 va transmite mâine, întâlnirea acesteia cu Maria Sharapova, în lupta pentru primul titlu de Grand Slam. Cristian Ţopescu şi Dumitru Hărădău vor comenta finala de la Rolland Garos, care va începe la ora 16:00, însă Antena 3 va oferi informaţii de la Paris pe parcursul întregii zile. 
Mândre de românca noastră, vedetele Antena 1 s-au fotografiat cu un mesaj de susţinere pentru frumoasa tenismenă. Simona Gherghe, Mirela Boureanu Vaida, Dan Negru, Mihaela Călin, Anamaria Stancu, Olivia Păunescu, Valentin Butnaru, Andrei Aradits, Jorge, Cosmin Seleşi şi Nicolai Tand sunt doar câţiva dintre cei care îi transmit gândurile lor Simonei Halep. Indiferent de rezultatul finalei, Simona va urca pe locul 3 WTA și va deveni prima sportivă din România care va ocupa o poziție pe podiumul mondial.

×
Subiecte în articol: simona halep