x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site diverse Un lux necesar

Un lux necesar

19 Sep 2005   •   00:00
JUNGLA DE ASFALT
Mi-aduc aminte ca pe vremea regimului de trista amintire circula un fel de anecdota al carei unic rol era sa ne faca pe noi, romanii, sa ne simtim importanti ca avem voie sa conducem masina proprietate personala pe soselele tarisoarei noastre.

Se spune ca, atunci cand a venit in Romania, presedintele Albaniei a ramas interzis cand a vazut cate masini sunt la noi si a spus ca in tara lui masini nu au decat cei care lucreaza in guvern. Restul populatiei circula cu bicicleta. Asa ca la noi era bine, automobilul era un bun proprietate personala, un lux. Daca aveai masina, erai cineva, chit ca, in functie de numarul de inmatriculare, cu sot sau fara sot, circulai o duminica da, alta ba.

PROPRIILE REGULI. Fara automobil nu poti razbate in desisul junglei de asfalt. Firmele au cate doua, trei automobile in dotare, parcarile sunt din ce in ce mai sufocante, trotuarele sunt ca si inexistente, se circula alandala, fiecare sofer are propriile reguli, iar atunci cand semaforul are ceva probleme, apare un agent care incearca sa faca ordine, dar mai mult incurca. De cand ma stiu, toti cei pe care ii cunosc au avut probleme cu automobilul. La fiecare scara de bloc era intotdeauna un grup compact care dezbatea problema. Unde nu functiona ceva la un motor, sigur se gasea unul destept care sa-si suflece manecile si sa lege un fir de altul, sa bata cu ciocanul pe unde trebuie.

Principalul criteriu dupa care romanii isi achizitioneaza masina este pretul. Dotarile acesteia ii intereseaza mai putin pe romani, principalul este ca pretul sa fie scazut. 71% dintre femei si 73% dintre barbati cred ca automobilul este o necesitate, 22% dintre respondentii de ambe sexe cred ca este un lux, iar 7% dintre femei si 5% dintre barbati nu stiu. 51% dintre respondentii de sex masculin si-ar dori un automobil, la fel si 48% dintre persoanele de sex feminin. 44% dintre barbati si 47% dintre femei nu vor sa aiba in proprietate un automobil. Se cred romanii in stare ca in urmatorii trei ani sa-si cumpere un automobil? 64% dintre respondenti au spus nu, 25% nu au raspuns si 11% au spus da. Doar 13% dintre barbati si 10% dintre femei cred ca isi vor putea lua un automobil, 64% dintre ei si 65% dintre ele sunt siguri ca nu isi vor permite unul, 24% dintre barbati si 25% dintre femei nu au raspuns. O sa ne mai bantuie inca cine stie cati ani drumurile proaste, gropile din orasele noastre, canalele infundate si apa la discretie ce trece de portiera masinii de fiecare data cand ploua. Poate ca totusi este un lux sa ai masina. Doar intretinerea ei te costa de te usuca.

Cel mai tare ma distreaza iesirile din Bucuresti. Este imposibil sa nu vezi grupulete de muncitori care sapa la marginea drumului, iar in urma lor alte grupulete de muncitori care astupa. Singura concluzie pe care o pot trage este ca, necesitate sau lux, automobilul scoate peri albi romanilor.

Click pentru a mari imaginea
Dvs. (impreuna cu sotia dvs., daca este cazul) aveti in proprietate sau folosinta un automobil?

  • 72% dintre intervievati au raspuns ca nu au in proprietate o masina, iar 31% detin un automobil
  • 49% dintre respondenti viseaza la un automobil, 46% nu isi doresc, iar 5% nu au dat nici un raspuns
  • GREU DE CUMPARAT


    Cei saraci cred in proportie de 67% ca masina este o necesitate, la fel 81% dintre cei bogati. Totusi 73% dintre moldoveni, 70% dintre munteni si 65% dintre olteni nu au automobil. 50% dintre moldoveni, 48% dintre munteni, 70% dintre dobrogeni si 39% dintre olteni isi doresc sa aiba o masina. Din pacate, 62% dintre moldoveni, 60% dintre munteni, 70% dintre dobrogeni, 75% dintre transilvaneni, 81% dintre locuitorii din Crisana si Maramures nu cred ca vor reusi in urmatorii trei ani sa-si ia un automobil.

    UN VIS IMPOSIBIL


    64% dintre barbati si 71% dintre femei care au raspuns intrebarilor sondajului de opinie nu au in proprietate un automobil, dar 51% dintre barbati si 48% dintre femei isi doresc unul. Nici 78% dintre cei cu venituri sub medie si 48% dintre cei cu venituri peste medie nu au in proprietate un automobil, dar 51% din prima categorie si 29% din a doua categorie isi doresc unul. Doar 7% dintre cei saraci cred ca in urmatorii trei ani isi vor putea permite o masina, in schimb 24% dintre cei bogati sunt convinsi ca vor putea sa faca acest lucru. 42% dintre cei din mediul urban isi doresc o masina, la fel si 49% dintre cei din mediul rural. Atat 62% dintre cei de la oras, cat si 66% dintre cei de la sat nu cred ca in urmatorii trei ani vor putea sa-si ia o masina.

    STRICTA NECESITATE


    Cei cu varste cuprinse intre 15 si 30 de ani cred in proportie de 76% ca automobilul este o necesitate, la fel si 75% dintre cei intre 31 si 55 de ani si 66% dintre cei peste 56 de ani. 21% dintre cei intre 15 si 30 de ani cred ca masina este un lux, la fel si cei intre 31 si 55 de ani, chiar si cei peste 56 de ani cred acest lucru - 24%. 73% dintre barbati cred ca masina este o necesitate, la fel si 71% dintre femei. 22% dintre intervievatii de ambe sexe cred ca masina este un lux.

    ×