x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul 18 ore de căldură într-o zi

18 ore de căldură într-o zi

de Adela Parvu    |    06 Noi 2008   •   00:00

Încă şi acum, în multe case de la ţară camerele sunt încălzite cu ajutorul sobelor din cahle, care funcţionează pe bază de lemne.



Este de ajuns o încărcătură consistentă de lemne, pentru ca pe timpul nopţii să fie cald şi plăcut în cameră. Dar se poate constata, pe măsură ce şi viaţa de la sat este atinsă de modernizare, că noile vile ce iau locul caselor ţărăneşti de altă dată, nu mai pot fi încălzite cu vechile sobe din teracotă. Prezenţa etajelor, cantitatea mai mare de beton şi camere mai largi cer instalaţii termice moderne, pentru că transportul lemnelor şi randamentul sobelor din teracotă nu mai fac faţă cerinţelor actuale.


Sobele moderne

Şi totuşi, cahlele, considerate de mulţi ceva tradiţional, dar desuet timpurilor noastre, au calităţi excepţionale atunci când vine vorba de întreţinerea şi radierea căldurii. De aceea, specialiştii, cum sunt cei de la Handöl, care au studiat îndelung caracteristicile unor materiale tradiţionale, precum cahlele, au ajuns la concluzia că ceea ce este aparent învechit, dar care şi-a dovedit eficienţa în timp, poate fi înglobat şi asociat cu ultimele tehnologii în materie de încălzire. Aşa că au conceput o nouă serie de sobe moderne, Handöl 26T şi Handöl 26K, cu randament foarte bun.
Aceste sobe, practic acelaşi model, dar cu dimensiuni diferite – cu înălţimea de 1,30 metri şi respectiv 1,60 metri, au încoporate un focar performant, închis, în care sunt introduse şi lemnele arse. Căldura degajată în urma arderii este apoi întreţinută de către cahlele produse cu ajutorul ultimelor tehnologii.
Acestea radiază căldura către interiorul camerei, asigurându-se, cu o singură încărcătură de lemne, 18 ore de confort termic. Dar pe lângă toate acestea, tehnologie de ultimă oră şi materiale tradiţionale (inclusiv conbustibilul), este de remarcat focarul ce lasă la vedere flăcările. Sobă cu aspect de şemineu este trendul în materie de încălzire.

×