x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Balmoş uriaş

Balmoş uriaş

05 Sep 2007   •   00:00

Localnicii din trei sate din Apuseni vor să intre in Cartea recordurilor preparănd cel mai mare balmoş. Incercarea este programată pentru luna septembrie, in cadrul unui tărg de turism.

Localnicii din trei sate din Apuseni vor să intre in Cartea recordurilor preparănd cel mai mare balmoş. Incercarea este programată pentru luna septembrie, in cadrul unui tărg de turism. Pentru prepararea lui se vor folosi 500 kg smăntănă şi făină de mălai, produse care se fierb impreună. După ce preparatul dă in clocot, se serveşte cu zahăr sau castraveţi muraţi. Cel mai mare balmoş preparat pănă in prezent, de circa 100 kg, record neomologat, a fost gătit in iulie 2002, la Albac, cu prilejul "Anului Munţilor". (C.C.)

Sandvişul-supă

In Marea Britanie, un nou preparat culinar va fi lansat pe piaţă in foarte scurt timp. Se numeşte "sandvişul-supă" şi se adresează in special celor care vor să mănănce o supă, in timp ce aleargă spre serviciu. Produsul, ce a stărnit deja multe controverse, este aşteptat mai ales de companiile de panificaţie. Preparat din păine albă, sandvişul poate fi umplut apoi cu orice fel de supă. In prezent, acest produs se află incă in stagiul de pregătire. (M.S.)

×
Subiecte în articol: food world