Curios este - la aceasta fantezie a mea - nu doar subiectul, ci si locul unde ma aflam, cand am scris-o: eram, in 1971, deasupra Oceanului Atlantic, in avionul cu care ma intorceam acasa din America si in care mi-au trecut prin cap toate acestea, de dedesubt. De ce? De frica inaltimii si a singuratatii si nicidecum a deturnarilor. Ciudata ipohondrie, a noastra, a celor ce suntem obisnuiti sa gustam pamantul cu talpile.

A.P.

Avionul pleca la ora normala, desi pe aeroport era ceata si numarul mare al aparatelor ce plecau sau veneau, in durata aceluiasi minut, incurca mult lucrurile si crea o stare de nefireasca tensiune. Era o ceata rezistenta, vascoasa peste tot, o ceata ce se dezvolta mereu, parca din sine insasi, incat luminile aeroportului, semnalizatoarele o sporeau in loc sa o strapunga. Dar, avionul pentru Chestergold, via Fiacento, pleca normal, lasand in urma acel cocolos de ceata, acel bulgar, in forma de abur murdar, pe care luminile il dimensionau frenetic, sub ferestrele - parca pline de lacrimi - ale Boeingului. Calatoria - in intregime - urma sa dureze 10 ore, numai ca dupa primele 8 ore era fixata escala de la Fiacento, escala atat de necesara, dupa 8 ore de despartire de pamant.

Era o dimineata de toamna si relativa apropiere de zonele nordice ale pamantului se arata a fi unul dintre motivele acelui frig si acelui abur de pe aeroport. In scurta vreme, insa, masina urca aproape de 10.000 m si toata intamplarea de dinainte (ceata, dificultatea decolarii, teama de accident) fu, indata, data uitarii. Aparatul isi gasi echilibrul si incepu sa pluteasca linistit, la mare inaltime, ca pe o suprafata de sticla. Disparura, de deasupra capetelor, inscriptiile luminoase, "Nu fumati!" si "Puneti-va centurile de siguranta!" Si lucrurile incepura, treptat, sa intre in normal.

Desigur, oamenii nu se repezeau sa faca nimic din ce le venea sa faca, deoarece in mintile lor isi facuse loc gandul ca trebuie sa esaloneze totul perfect, ca sa aiba ce face in toate cele zece ore, nu numai in primele patru.

Cineva, un barbat spatos, cu culoarea fetei putin schimbata de urcus, continua sa tina ochii semiinchisi, prelungind, parca, in mod artificial, starea de proasta dispozitie, provocata de viteza. El putea sa ramana in starea aceea, sa se mentina - cu vointa - in starea aceea neplacuta, pentru a nu consuma prea repede celelalte stari si actiuni - atat de limitate - dintr-un avion.

O femeie incerca, de 10 minute, sa desparta doua foi de hartie, ale unui roman politist, si-i facea o mare placere sa intarzie oricat asupra acestei imprejurari care, altadata, ar fi enervat-o la culme.

Un tanar negru isi pusese tigara in gura si freca un chibrit de fosforul cutiei umezite, fara sa vrea sa aprinda, calm si preocupat.

Dupa jumatate de ora aparura stewardesele, care explicara, pe larg (parca tot din aceeasi grija de a nu consuma prea repede actiunea), ce trebuie facut in cazul in care viata i-ar pune pe pasageri in situatia de a fi vecini cu niste rechini de ocean.

Cineva ceru sa se repete a treia parte a exercitiului de umflare a balonului si toate stewardesele fura de acord. Nu numai atat, dar ele se bucurara sa aiba mai mult de lucru si facura un moment memorabil din umflarea acelui balon. Nimeni nu putea marturisi, dar toti erau de acord ca e foarte neplacut sa zbori atat timp. Intreaga lor atentie, concentrata pe cele mai mici amanunte, capacitatea de a raspunde la orice intrebare, oricat de rea, de indiscreta sau de umilitoare, aratau ca lucrul cel mai neplacut acesta era: zborul lung.

Cei ce zboara sunt complet dezarmati, fara trufii si memorie partizana, si asta le da o puritate absoluta, incat eventuala moarte ii gaseste puri si curati, si de aceea, poate, caderile de avioane sunt atat de tragice, in constiinta celor de pe pamant. Fiecare stie ca a avut un moment in care a fost bun si generos, deschis si netrufas, si proiecteaza starea lui, din momentul cand el insusi zbura, pe starea celor ce au cazut, cu masinile lor de zburat. Si, mai e ceva: cine a zburat o data se simte legat, in vesnicie, de toti cei care zboara. Zborul e un microb invincibil. (continuarea in numarul viitor)

(din volumul "Mastile insangerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundatia Iubirea, Fundatia Constantin, Editura Paunescu - 2001)