x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Colecţia colecţiilor

Colecţia colecţiilor

08 Oct 2008   •   00:00

Muzeul Ţăranului Român a iniţiat o campanie inedită ce are rolul de a face cunoscute, unui grup cât mai mare de pasionaţi ai tradiţiilor, muzeele săteşti din România.



Muzeul Ţăranului Român a iniţiat o campanie inedită ce are rolul de a face cunoscute, unui grup cât mai mare de pasionaţi ai tradiţiilor, muzeele săteşti din România. Construită după principiul "poveste în poveste", expoziţia, denumită ingenios "Colecţia colecţiilor", grupează laolaltă fragmente din colecţiile particulare, reprezentative pentru spaţiul rural. Printre colecţionari se numără Aurel Flutur din Chişcău, Maria şi Nicolae Pipaş din Tisa, Constantin Niţu din Cornăţelu, Doina Dobrean din Subcetate, Kéri Gáspár din Galoşpetreu, Elena Mălinesc şi Petru Gălăţan din Slătinioara – Petroşani, Anton Socaciu din Peşteana şi Seriha Menseit din Techirghiol. Expoziţia, ce va fi deschisă publicului până la data de 11 octombrie, este realizată în cadrul proiectului "Patrimoniu şi identitate locală. Identificarea şi promovarea unei colecţii săteşti din România". (S.C.)


Salon gastronomic şi viticol

La 19 octombrie, în localitatea Beaune, din Franţa, va avea loc cea de-a XVIII-a ediţie a Salonului de pâine, vin şi brânză. Evenimentul se va desfăşura în hala din oraş, vizavi de Hotelul Dieu. Vor fi prezentate peste 450 de sortimente de brânză din întreaga Europă. De asemenea, se va degusta pâine din diverse regiuni ale Franţei. Numeroase domenii viticole vor prezenta vizitatorilor produsele lor, iar amatorii de vin vor putea degusta şi cumpăra diverse sortimente de vin. (C.D.)


Fotbaliştii gătesc pentru copii

Comisia Europeană, UEFA şi Federaţia Internaţională a Inimii au lansat pe piaţă cartea de bucate pentru copii "Mănâncă pentru goluri!". Fotbalişti celebri, precum Fabio Cannavaro, Miroslav Klose, Steven Gerrard, Thierry Henry, Carles Puyol etc. şi-au scris în carte reţetele preferate de mâncare. Sportivii oferă aici modul de preparare a 13 feluri, preferatele lor, pentru o dietă sănătoasă şi echilibrată, necesară oricărui sportiv. Cartea de bucate doreşte să atragă atenţia asupra obezităţii, mai ales la copii, una dintre problemele majore ale secolului în care trăim. (M.B.)


Etno-Rustica România

La sfârşitul lunii septembrie, Muzeul Naţional de Istorie a organizat expoziţia Etno-Rustica România, ediţia a treia. Acest eveniment face parte dintr-o suită de manifestări organizate în 2008, An European al Dialogului Intercultural, şi a promovat tradiţiille, obiceiurile şi cultura românilor, dar şi a etniilor din ţara noastră. Au fost pregătite 60 de standuri în care s-au derulat demonstraţii de ţesut la război şi ale meşterilor olari, expoziţii cu vânzare de obiecte de artă populară, preparate gastronomice tradiţionale româneşti şi ale minorităţilor din România. (F.G.)


Târgul anticarilor

În zilele de 4-5 octombrie a avut loc Târgul anticarilor Rom-Antique. Aflat la cea de-a 30-a ediţie, târgul a adus în atenţia publicului obiecte inedite, pentru a delecta iubitorii de artă: mobilier mare şi mic, ceasuri, tablouri, obiecte tradiţionale vechi, carte, numismatică, monede, lustre din Italia, obiecte mici de colecţie şi maşini de epocă. Au participat 75 de galerii de artă renumite şi colecţionari particulari din România, Anglia, Italia, Belgia, Austria etc. (C.D.)


Bucharest Food Festival

În perioada 16-19 octombrie, în Parcul Unirii va avea loc primul Food Festival din România. Evenimentul va cuprinde trei zone distincte: expoziţia cu vânzare, zona de restaurante şi zona de distracţie. Vor fi prezenţi 12 bucătari din diferite ţări, iar copiii se vor distra, învăţând să gătească în cortul special amenajat. Pentru adulţi se vor organiza concursuri de gătit, pentru ospătari, bucătari, barmani, dar şi pentru vizitatori. (C.D.)


La masă cu Gustave Flaubert

La 20 şi 21 septembrie, la Canteleu, în Franţa, Liceul Georges Baptiste şi-a deschis porţile pentru a-i invita pe cei interesaţi să descopere patrimoniul culinar din Normandia. În această regiune a Franţei s-a născut scriitorul Gustave Flaubert. Elevii şi profesorii vor face demonstraţii culinare ale preparatelor din reţetarul normand. Evenimentul a fost organizat în cadrul manifestării Zilele Patrimoniului. (C.D.)

×
Subiecte în articol: romania food world