x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Colecţie de oglinzi

Colecţie de oglinzi

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    22 Ian 2009   •   00:00

Luminozitatea şi senzaţia de spaţiu pe care o aduc oglinzile unui interior reprezintă motivaţia principală a alegerilor făcute în acest sens



Combinaţiile ce pot lua naştere în amenajările de interior sunt practic nelimitate. Printre elementele care apar destul de des în astfel de combinaţii, inspiraţia barocă poate să fie considerată practic o constantă. Liniile de compoziţie având forme curbate şi ornamentaţia bogată, sunt caracteristici ale stilului care au făcut furori în lumea modernă. Sunt foarte apreciate pentru că pot să atragă într-un dialog vizual componenta emoţională a privitorului. Aceste considerente sunt cele care au determinat inspiraţia unei interesante colecţii de oglinzi prezentată de brandul italian Regia (www.regia.it). O linie de oglinzi care urmăreşte tendinţa decorativă barocă reeditată într-o formă modernă.

Această modă a oglinzilor decupate în fel şi chip este una prezentă de câţiva ani pe piaţa amenajărilor. Folosirea oglinzilor în general este una în mare vogă la acest moment, un exemplu inedit în acest sens fiind fabricarea de piese de mobilier placate cu oglindă. Luminozitatea şi senzaţia de spaţiu pe care o aduc oglinzile unui interior reprezintă motivaţia principală a alegerilor făcute în acest sens.

DETALII
În cazul colecţiei de faţă, formele baroce alambicate ale oglinzilor sunt obţinute prin tehnologia de ultimă generaţie HydroJet. Oglinzile sunt disponibile în două variante de dimensiuni, respectiv 120x70cm şi 70x70cm. Inspiraţia de ambientare redată de imagine demonstrează buna potrivire a stilului minimalist cu influenţele baroce.

Demonstrează echilibrul vizual şi estetic pe care îl aduce această “îmbogăţire” a stilului minimalist atât de sărac în număr de forme, linii şi texturi cu decupajele de inspiraţie barocă realizate în oglindă.


CULOAREA ANULUI 2009 ESTE O NUANŢĂ DERIVATĂ DIN CULOAREA GALBEN!


Compania Pantone a decretat nuanţa Pantone 14-0848 Mimosa (imagine) drept culoarea anului 2009. Într-o perioadă a incertitudinilor economice şi a schimbărilor politice, optimismul este imperios necesar şi nici o altă culoare nu exprimă mai bine speranţa şi încrederea decât galbenul. O culoare care aduce soarele în casă, chiar şi atunci când el lipseşte cu desăvârşire, contribuind astfel la crearea unei atmosfere însorite, de bună dispoziţie în casele care aleg să adopte această variantă de culoare.

Mimosa este o nuanţă versatilă, care se poate coordona cu orice altă culoare. Ce este foarte important de spus despre această culoare este faptul că ea creează iluzia conectării cu exteriorul şi face ca spaţiile mici să apară ca fiind deschise şi primitoare.


ATELIER DE CREAŢIE

Data de 29 ianuarie este data-limită de înscriere la workshop-ul care te învaţă să-ţi faci propriile bijuterii! Handmade Jewelry Workshop, desfăşurat în cadrul asigurat de Agora Art Studio (www.agorastudio.ro) din Bucureşti, reprezintă în fapt un atelier unde poţi învăţa să faci bijuterii dintr-un material care şi-a dobândit renumele printre artiştii plastici, respectiv Polymer Clay. Din acesta se pot confecţiona obiecte dintr-o diversitate de domenii: bijuterii, home décor, sculptura, accesorii vestimentare, mozaic etc.

×