x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul "Cum trece viaţa, nea Mite? Vâââşti!"

"Cum trece viaţa, nea Mite? Vâââşti!"

de Şerban Marinescu    |    13 Sep 2009   •   00:00
"Cum trece viaţa, nea Mite? Vâââşti!"
Sursa foto: Arhiva Michaela Tonitza Iordache/

Cărăm apă cu butoiul de la gârliţă. Sub şopronul de la "căsuţa mică", nea Mitu bea o ţuică: "Ce e Moşule, te doare capu'?", "M-o durea!" (Ştefan se-ntoarce spre mine şi-mi face cu ochiul): "Ia spune, nea Mite, să audă şi Şerbănică, cum trece viaţa?", "Vââââşti!"



Gruiu - Septembrie 1991
Stăm la masă sub nuc: "E şase?" (Mă uit la ceas): "Da." - "Respiră pământul!" Nu termină vorba şi din senin vine o boare de vânt, prima după o zi în care aerul stătuse  - mă mir şi mă uit după degetul lui: "Uite-acolo, la gârliţă, vezi, apune soarele... (zâmbeşte) când apune soarele, respiră pământul!"

S-a mai răcorit - ne plimbăm prin livadă, desculţi, toată ziua am umblat desculţi: "De ce vrei să tai prunii?" - "Ca să văd curtea! Ăia din fund s-au uscat, au îmbătrânit... îi scot şi las iarba să crească".

Stăm pe prispă, fumăm şi ne uităm la lună: "Tu crezi c-au ajuns oameni acolo, eu nu cred!? (ridică din umeri). "Mâine la şapte pleacă Michaela la Bucureşti, când începem?, "La şapte", "Hai la zece". "Bine, la zece!"   

A doua zi la zece am început munca la "Cel mai iubit...". Două luni am stat în raiul lui, ocrotiţi de Dumnezeu şi răsfăţaţi de Michaela care venea la sfârşit de săptămână să ne poarte de grijă. Munceam pe scenariu serios şi aplicat, Ştefan voia să ştie tot, comenta tot, fiecare cadru până la detaliu, voia să-nţeleagă dinamica secvenţelor şi în mod special îmi cerea situaţii - situaţiile în care urma să fie pus personajul. Mă uitam la el fascinant - se transforma, depăşind etapa de lectură la masă - a retrăit de sute de ori umilinţa şi spaimele lui Victor Petrini, a slăbit şaptesprezece kilograme, pentru că filmările începeau cu scenele de lagăr, apoi a revenit la greutatea normală ca să putem continua treaba, şi-a forţat trupul, şi-a chinuit sufletul, suportând modificări dureroase, emoţii devastatoare, dar a făcut-o pentru că destinul personajului său îl obliga s-o facă sau, poate, pentru că nu ştia să muncească altfel sau, altfel spus, nu ştia să facă compromisuri.

Am lucrat cu artişti mari care aveau uşurinţa de-a se acorda cu textul, fără efort - şi el are această uşurinţă din naştere, sau de la Dumnezeu cum îi place să spună, dar nu s-a oprit niciodată aici. Vă întrebaţi, poate, care e câştigul, plusul: priviţi-i ochii!

Atunci, la Gruiu, am luat o hotărâre riscantă pe care nu i-am împărtăşit-o niciodată - am decis să construiesc filmul în planuri strânse, am socotit că numai aşa pot releva sacrificiul lui în favoarea filmului pe care-l fac - şi nu m-am înşelat.

În ultimul an am refuzat să mai vorbesc despre privilegiul de-ai fi fost aproape, cu siguranţă la tăcerea mea a contribuit şi faptul că nu pot vorbi despre el la timpul trecut, nu poţi să vorbeşti la trecut despre "cel mai iubit dintre pământeni". Nu ştiu dacă pe el îl face fericit acest atribut, însă am convingerea că şi l-a câştigat cinstit.

Geniul unui actor de rangul său nu poate fi măsurat, e nedemn şi prostesc să faci ierarhii, dar uşurinţa unora de a pune lauri pe toate frunţile de dragul popularităţii sau altor merite deşarte mă face să spun că, deocamdată, înaintea lui Ştefan Iordache nu poate să stea nimeni.

×
Subiecte în articol: special