x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dacia a prezentat conceptul Duster

Dacia a prezentat conceptul Duster

de Dragos Stoica    |    24 Mar 2009   •   00:00
Dacia a prezentat conceptul Duster
Sursa foto: Octav Ganea/Mediafax Foto

Constructorul de la Mioveni a înfăţişat ieri public noul concept al Uzinei Dacia, denumit "Duster", la realizarea căruia au lucrat 20 de persoane de mai multe naţionalităţi.



Duster este un model de tip crossover, care combină formele unui automobil coupe cu cele ale unui vehicul de familie de tip MPV (Multi Purpose Vehicle). În varianta prezentată acum, conceptul are 1,49 metri înălţime, 4,25 metri lungime (cât un Logan Sedan - n.r.) şi 1,64 metri lăţime. Maşina accelerează de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 9,6 secunde, fiind prevăzută cu un motor de 1,5 litri HDi.

"De la prima schiţă şi până la varianta finală a maşinii a trecut un an. Totul a început printr-un concurs între designeri, etapă ce a durat trei săptămâni", a explicat Patrick Lecharpy, director design Amont Renault. Acesta a mai spus că ulterior au fost realizate două machete în mărime naturală, confecţionate din polistiren, iar ulterior a fost fabricat modelul final, din materiale mai rezistente.

Înainte de a decide care schiţă va fi materializată în concept car-ul Duster, şefii Renault au avut de ales din peste 100 de schiţe pentru exterior şi dintre 50-60 de modele de interior.

Dacia va continua extinderea gamei de modele şi după lansarea celui de-al şaselea automobil din programul Logan, SUV-ul Dacia. "Este vorba despre înnoirea gamei actuale, dar vorbim şi despre noi concepte de automobil, cum ar fi crossover-ul. Nu pot spune câte modele ar putea avea gama Dacia, însă după SUV vor mai urma şi altele", a mai declarat Lecharpy. Primul SUV din istoria Dacia este aşteptat să apară la începutul anului viitor, dar maşina ar putea fi prezentată oficial la toamnă.

×
Subiecte în articol: auto