x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Divergenţe cu… somon

Divergenţe cu… somon

28 Noi 2007   •   00:00

O dispută veche de 18 ani incă stărneşte aprigi discuţii intre Uniunea Europeană şi Norvegia. Mărul discordiei il reprezintă restricţiile, datănd din 1989, privind comercializarea somonului norvegian in ţările Uniunii Europene. Aceste măsuri au fost consolidate in 2004, atunci cănd scoţienii şi irlandezii au anunţat că somonii norvegieni sunt exportaţi in UE la preţuri mult mai mici chiar decăt costul de producţie. Anul trecut au fost impuse alte măsuri ce stabilesc preţuri minime de export pentru anumite tipuri de somon norvegian. Ministrul norvegian de Externe, Jonas Gahr Store, a afirmat că "ne aşteptăm ca UE să retragă măsurile in viitorul apropiat. Este important ca industria norvegiană să dispună de condiţii de export stabile căt mai curănd posibil". (S.C.)

Sistem de protecţie antielefanţi

Ardeiul iute s-a transformat intr-o eficientă barieră de protecţie impotriva elefanţilor. Dar asta numai in statul Assam din India. Experţii din domeniul mediului au găsit in cele din urmă o soluţie ingenioasă pentru a ţine departe de gospodării elefanţii sălbatici, deosebit de periculoşi. Ei au inconjurat aşezările cu garduri din frănghii unse foarte bine cu ardei iute şi fumigene. Ardeiul iute folosit este unul cu totul special, poartă numele de "Bhut jolokia" (sau "ardeiul-fantomă") şi este considerat de specialişti drept cel mai iute ardei din lume. (S.C.)

Fabrică de procesare a cărnii de melc

 Mai mulţi crescători de melci vor aloca aproximativ două milioane de euro pentru deschiderea unei fabrici de preparate şi semipreparate din carne de melc. O societate pe acţiuni din comuna Teliu, judeţul Braşov, intenţionează să contacteze pentru acest proiect mai multe bănci. Aceasta a fost infiinţată in 2005 şi reuneşte 220 de crescători de melci din 29 de judeţe. Suprafaţa totală exploatată este de peste 100 de hectare, cu o producţie estimativă de 5.000 de tone de materie primă anual. (C.D.)

Mereu rece

In lipsa unui frigider este mai greu să ai la indemănă un pahar de bere rece ca gheaţa. Un student neozeelandez de numai 22 de ani s-a găndit să le uşureze chinul băutorilor de bere şi a inventat un aparat capabil să răcească o sticlă de bere in numai cinci minute, fără a folosi cuburi de gheaţă. Dispozitivul, asemănător unui pai, numit "Huski", presurizează dioxidul de carbon, transformăndu-l in cubuleţe de gheaţă uscată. Prin acest procedeu, berea işi păstrează calităţile in totalitate. (S.C.)

×
Subiecte în articol: food world