x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dumnezeu primeste personalitati

Dumnezeu primeste personalitati

de Roxana Roseti    |    26 Mar 2006   •   00:00
Dumnezeu primeste personalitati

Randurile de mai jos reprezinta fragmente din ceea ce a scris IPS Bartolomeu Anania, inscaunat ieri mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului in "Cuvinte duhovnicesti" (Sibiu 2000). "Mediocritatea e o stare de confort incolor, teama de a intreprinde ceva care ar putea fi o iesire dintr-un ritm care nu tinde spre nicaieri. Mediocrul e caldicelul din apocalips. (...) Se multumeste cu putin si parca ar face anume efortul de a nu produce si a nu se angaja in ceva semnificativ. (...) Nu-l ajuta capul, cum zice romanul. E victima destinului dar si a comoditatii si a refuzului starilor iesite din comun. (...) Cea mai exacta definitie a mediocrului e tautologica: mediocrul e mediocru! (...) Mediocrul, desi ar avea motive sa aspire la calificativul de smerit, nu poate fi trecut nicidecum printre smeriti. Printre orgoliosi, da. (...) Ca sa fie smerit, ar trebui sa stie de ce. Ca sa stie de ce, ar trebui sa nu fie mediocru. (...) E ca o floare prin balarii de gradina parasita. Cand se pretinde smerit, n-o crede cu adevarat. (...) Catre sfintenie nu tinde, pentru ca n-o percepe. Catre opusul ei nu cade de tot, pentru ca nu e in stare sa indrazneasca pacate mari. (...) Marcel Jorandeau, scriitor francez, (...) zicea ca daca ar merge in iad si iadul ar fi mediocru, aceasta ar fi cea mai mare dezamagire din existenta sa. Dar cum sa fie altfel? Iadul e paradisul mediocrilor. Ei sunt acolo in apele lor. Dumnezeu nu-i poate primi. Dumnezeu primeste personalitati. Oameni de atitudine. (...) Sa ne limpezim insa. Cine sunt mediocrii? Intra in aceasta categorie oameni simpli, cei cu o cultura limitata, adica toti or culti, destepti, talentati, geniali? Nu."

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul