x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Duster, examen în deşert

Duster, examen în deşert

de Dragos Stoica    |    20 Apr 2010   •   00:00
Duster, examen în deşert
Sursa foto: Essais presse/

Jurnalul Naţional a testat la finele săptămânii trecute în Maroc, lângă Marrakech, SUV-ul de la Mioveni. Duster a surprins prin calităţile pe care le afişează pe teren accidentat, în timp ce sub capotă au impresionat motorizările diesel.

După cea mai dificilă iarnă din ultimii 25 de ani, ideea de a avea o maşină 4x4 la bani puţini le surâde tot mai multora dintre români. Şi nu numai, mai ales că piaţa externă a fost tocmai gura de oxigen vitală trasă în piept de Dacia în plin smog al crizei mondiale.

ŢINUTĂ BUNĂ DE DRUM
Dincolo de aspectele practice pe care este aşteptat să le aducă Duster în viaţa viitorilor deţinători, momentul apariţiei sale a avut şi altă miză majoră. Întrebarea care i-a obsedat pe producători a fost aceea dacă în România se poate produce totuşi un automobil de teren fiabil, ieftin şi robust, care să fie realizat după aceeaşi reteţă de succes ca şi Logan.

După primele impresii de la testele care au avut loc săptămâna trecută în Maroc, lângă Marrakech, răspunsul pare în totalitate afirmativ. Pe şosea, Duster oferă o poziţie înaltă la volan, ceea ce dă siguranţă pasagerilor. Garda la sol de 20 de centimetri este perfectă atât pentru depăşirea capcanelor de pe drumurile româneşti, cât şi pentru abordarea unor trasee off-road destul de dificile.

În motorizarea diesel, până şi versiunea prevăzută doar cu tracţiune faţă se descurcă onorabil în off-road, în principal datorită unghiurilor de atac şi de degajare (30, respectiv 36 de grade), care se situează peste valorile concurentelor Kia Sportage, Hyundai Tucson, Nissan Qashqai şi Fiat Sedici. La testele din Maroc, pe şosea şi drum forestier au fost disponibile versiunile 4x2 pe benzină 1.6 16 V (110 CP) şi dieselul 1.5 dCi (85 CP), în timp ce versiunea de top a fost încercată doar pe un traseu specializat 4x4.

Ca performanţe dinamice, dieselul îi este net superior motorului pe benzină, în pofida diferenţei mari de putere în favoarea ultimului. De fapt, cuplul de 200 Nm compensează total herghelia mai mică a dieselului. Pe şosea, ţinuta de drum este bună, fără să exceleze. Fiind destul de înalt, Duster dă ceva senzaţii de ruliu în curbe din cauza centrului de greutate ridicat, însă păstrează trasa corespunzătoare.

Consum scăzut
Indiferent dacă vorbim despre motorul pe benzină sau de cel pe motorină, consumul pe care l-a înregistrat Duster în cele două zile de test a fost unul superlativ. Dieselul de 85 CP a înregistrat o valoare de 6,2 litri/100 km, în regim mixt de exploatare prin oraş şi deşert, cu aerul condiţionat funcţionând neîntrerupt. Motorul pe benzină a avut o valoare mai ridicată, de peste 8 l/100 km în acelaşi regim mixt, dar rămâne oricum sub valorile concurenţei. Despre dieselul de 110 CP cu tracţiune 4x4 nu putem vorbi deocamdată, fiind testat doar pe circuitul special.

Interior restilizat
Dacă spaţiul pasagerilor şi portbagajul (475 litri) sunt generoase, aproape că lipsesc locurile de depozitare, uşor de suplinit dacă între cele două scaune din faţă s-ar fi montat o cotieră fixă. Consola centrală a fost regândită faţă de Logan, dar butoanele de acţionare electrică a geamurilor au rămas tot acolo. În schimb, sub volan, pe partea dreaptă, au apărut comenzile audio care pot fi acţionate fără probleme de şofer. Duster mai primeşte acum o bilă albă şi pentru materialele plastice folosite, de certă calitate faţă de cele folosite în trecut. Preţurile lui Duster se situează între 10.500 şi 17.200 de euro (TVA inclusă), ultima pentru motorul diesel de 110 CP, tapiţerie de piele şi ESP.

×
Subiecte în articol: auto dacia duster drive test