x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Evenimente

de Simona Chiriac    |    Carmen Dragan    |    28 Ian 2009   •   00:00

ANIVERSARE. Îl întâlniţi în Germania pe stradă, în marele pieţe, în restaurante şi nu este niciodată singur. Lângă el se află întotdeauna o cană de vin fiert sau o halbă de bere rece. "Currywurst", căci despre el este vorba, împlineşte anul acesta 60 de ani de viaţă.



Creat de către Herta Heuwer, într-o ploioasă zi de septembrie, nu cu mult după terminarea războiului (4 septembrie 1949), el este astăzi atât de popular încât, pentru a-l omagia, berlinezii s-au gândit să deschidă un muzeu, pe măsura unui simbol al culturii şi istoriei germanilor. În fiecare an, în Germania, se vând peste 800 de milioane de currywurst într-un an, ceea ce ar însemna că fiecărui german îi revine un număr de zece. Preţurile modice şi rapiditatea cu care se pregăteşte, au făcut să capete apelativul de "friptura săracilor".


În ţară

30 ianuarie-1 februarie. Salonul mireselor. Cluj-Napoca. La Complexul Expoziţional Expo Transilvania îşi dau întâlnire cei interesaţi de noutăţile din anul acesta în materie de nunţi.


În lume

29 ianuarie. Afacerea gustului. Fort Lauderdale, Florida. La eveniment îşi dau întâlnire chefi care gătesc şi ascultă muzică de jazz.
30 ianuarie-1 februarie. Festivalul trufelor. Eugene, Oregon. La eveniment iau parte agricultori, producători şi bucătari pentru a celebra trufele, aceste incredibile comori.
31 ianuarie-28 martie. Festivalul muştarului. Napa Valley, California. Sezonul muştarului oferă o întreagă paletă de mâncăruri şi vinuri, dar şi artă şi distracţie, în regiunea în care podgoriile se întâlnesc cu lanurile de muştar sălbatic.
1-4 februarie. Târgul Internaţional de dulciuri şi biscuiţi. Cologne, Germania. Participă cei mai importanţi producători de dulciuri din ţară.
3-4 februarie. Expoziţie de echipamente pentru bucătărie. Sacramento, California. Vor fi prezenţi peste 200 de expozanţi. Se vor organiza şi conferinţe pe teme gastronomice.

×
Subiecte în articol: agenda