x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Evenimente

29 Apr 2010   •   00:00
Evenimente

Furnizorii de sushi "simt căldura" vulcanului. Haosul din transportul aerian produs de erupţia vulcanului islandez a perturbat serios şi industria producătoare de sushi din Japonia. Având în vedere că somonul este importat într-o proporţie mare din Norvegia, marea majoritate a peştelui ajunge în Japonia pe calea aerului.

Stocurile de somon au început să scadă de când zborurile au fost anulate din cauza norului de cenuşă emanat de masiva erupţie a vulcanului. "Absolut nimic nu ne ajută. Mă rog ca erupţia să se termine cât mai curând", a declarat un comerciant din piaţa de peşte Tsukiji din Tokio, cea mai mare din lume. De regulă vindea 20 de kg de peşte pe zi, iar de când cu erupţia are galantarele goale.

Un mare importator, Saihoku Fisheries Corp, companie care achiziţionează 2.000 de tone de somon pe an are pierderi de 30 de milioane de yeni (aproximativ 324.000 de dolari), din cauză că Norvegia şi-a închis traficul aerian. (M.B.)

În ţară
30 aprilie-2 mai. EUROFEST. Bucureşti. În parcul "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti va avea loc un festival gastronomic inedit - biblioteca de gusturi. Preparate culinare şi "preparate" artistice pentru cei care apreciază bunul gust.

20-30 aprilie. Pe drumurile române în Ţara Moţilor. Bucureşti. Muzeul Ţăranului Român împreună cu Ambasada Franţei organizează patru ateliere. Scopul este recuperarea şi conservarea tradiţiilor locale, inclusiv a vestigiilor arheologice.

5-9 mai. AGRARIA. Cluj-Napoca. La acest eveniment vor participa producători din întreaga lume de utilaje şi accesorii pentru agricultură şi industrie alimentară.

În lume

30 aprilie-2 mai. Festivalul ciocolatei. Long Grove, SUA. Printre delicii se vor afla fructele înmuiate în ciocolată, prăjiturile, gogoşile şi băuturile ce au printre ingrediente secretul fericirii. Nu vor lipsi spectacolele şi concursurile de tot felul.

1 mai. Festivalul cepei. Maui, Hawaii. Cepele din specia Maui Kula sunt considerate a fi cele mai dulci din întreaga lume.

2-3 mai. Cafe Biz. Sydney, Australia. Vor fi prezenţi la eveniment campionii mondiali de barista, care vor face demonstraţii. De asemenea, se vor organiza degustări şi seminarii. (S.C.)

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda