
Potrivit Jandarmeriei, miercuri, în jurul orei 17.00 „jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, aflați în timpul unei misiuni de patrulare în municipiul Alba Iulia, au observat într-o parcare un șofer al unei companii de ridesharing al cărui comportament le-a atras atenția”.
Jandarmii l-au legitimat și întrucât „comportamentul acestuia ridica suspiciuni, au efectuat un control al mașinii în care au descoperit 27 de plicuri cu substanță albă-cristalină, ascunse în două pachete de țigări”.
La controlul corporal jandarmii au mai descoperit asupra șoferului suma de 2.000 de lei și un telefon.
Persoanei în cauză i s-au întocmit „actele de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”. Bărbatul a fost dus la sediul Poliției Alba în vederea continuării cercetărilor.
(sursa: Mediafax)
