x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Expoziţie neobişnuită de plăci ceramice

Expoziţie neobişnuită de plăci ceramice

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    29 Oct 2008   •   00:00

Un eveniment ce a arătat că mâncarea poate să aibă propria arhitectură, poate fi interpretată la nivel de formă constructivă pentru că ceramica are flexibilitatea compoziţională necesară pentru a oferi soluţii noi şi originale.



În perioada 29 septembrie-3 octombrie s-a desfăşurat la Bologna cea de-a 26-ediţie a Cersaie, Târg Internaţional de Plăci Ceramice, Mobilier şi Accesorii pentru Baie. Chiar dacă cele cinci zile de expoziţie au coincis cu faza acută a crizei financiare mondiale, numărul persoanelor care au trecut pragul expoziţiei a venit să confirme importanţa sa pentru sectorul vizat.

Nu am putut să nu remarcăm în cadrul târgului o manifestare aparte, cu o temă pe care cu greu ne-am putea-o imagina, respectiv închipuirea la nivel arhitectural a  mâncării şi a spaţiilor publice în care se serveşte mâncarea, totul în ideea de a atrage atenţia asupra flexibilităţii în utilizarea plăcilor ceramice.  Cu alte cuvinte s-a demonstrat că este posibilă placarea oricăror suprafeţe având forme constructive de orice fel, apelându-se pentru asta la o alăturare de elemente, precum: plăcile ceramice, mâncarea şi Italia, aparent fără legătură.

Intitulat sugestiv “Ceramic Tiles of Italy Arhitectural Food” – evenimentul a exploatat două direcţii, respectiv: cultura industrială italiană în producţia de plăci ceramice şi tradiţia culinară italiană. Instrumente principale în tot acest demers au fost inovaţia tehnică şi estetică încorporată în plăcile ceramice plus creativitatea designerilor care au interpretat atât de ingenios tema mâncării, punând-o pe ritmuri de design interior.

CREAŢII INEDITE
Jonglându-se cu instrumente precum arta culinară sau imaginaţia designerilor, în numele exploatării flexibilităţii în aplicarea plăcilor ceramice, s-a demonstrat cât de bine poate să arate un tort reprezentat fizic la dimensiuni mari, de pe care nu lipsesc cireaşa sau frişca. Sau cât de ingenioasă este o masă “în natură”, am putea-o numi, dat fiind faptul că lucrarea respectivă prezintă o masă la care se poate mânca, îmbrăcată în ceramică din mijlocul căreia creşte... un pom (respectiv lămâi).

Toate materialele folosite de companii pentru aceste lucrări, materiale prezente în portofoliile lor de produse, arată cum rezultate ale producţiei de masă pot foarte bine să fie folosite pentru conceperea de soluţii creative.

Preşedintele Alfonso Panzani al Confindustria Ceramica, unul dintre organizatorii evenimentului, la conferinţa de inaugurare a punctat următoarele: “Mâncarea şi plăcile ceramice reprezintă două sectoare pe care economia italiană excelează. În timp ce sunt extrem de bine ancorate în trecut, fiecare dintre acestea este tot mai orientat spre permanentul proces de inovaţie şi modernizare, de găsire a soluţiilor cele mai potrivite pentru consumatorii doritori de produse noi.”

SURSE DE INFORMAŢIE
Lucrările şi designerii care le-au conceput, enumerate în ordine aleatorie, sunt redaţi mai jos. Orice alte informaţii referitoare la acestea şi la produsele ceramice ale firmelor care au expus pot fi găsite pe site-urile acestora.

● Italian Kebab-Adriano Design pentru Edilcuoghi Ceramiche (www.edilcuoghi.com) n World Wave-Enrico Azzimonti pentru Casalgrande Padana (www.casalgrandepadana.com) n Big Dish-Odoardo Fioravanti pentru Majorca (www.majorca.it) n Oro in bocca-Nicola Gallizia pentru Florim Ceramiche (www.florim.it) n Tile a Tile-Lorenzo Gecchelin pentru Ragno (www.ragno.it)

● Tilefilm-Luca Nichetto pentru  Marazzi (www.marazzi.it) n Buoni appetiti-Matteo Ragni pentru Etruria design (www.etruriadesign.it) n Hai mangiato la foglia?-Maurizio Sala pentru Emilceramica (www.emilceramica.it) n Torta arcobaleno-Dodo Arslan pentru Polis Manifatture Ceramiche (www.poliscer.it) n Torre per una cena romantica-Suardi e Aksu pentru Ceramica di Vietri Francesco de Maio (www.francescodemaio.it) n Naturalbar-Lorenzo Damiani pentru Antiche Fornaci d’Agostino (www.fornacidagostino.it)

×
Subiecte în articol: ceramice