x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Expoziţii de porumbei campioni ai lumii

Expoziţii de porumbei campioni ai lumii

de Diana Scarlat    |    10 Ian 2010   •   00:00
Expoziţii de porumbei campioni ai lumii
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Sărbătorile de iarnă l-au adus pe Moş Crăciun şi pentru columbofilii din Capitală. Cei mai valoroşi porumbei au fost admiraţi în cardul expoziţiei organizate sâmbătă, 19 decembrie, în sala de sport a Şcolii Generale nr. 30, din Bucureşti, unde aproximativ 300 de porumbei campioni au fost prezentaţi publicului de către Asociaţia Sportiv Columbofilă "AS" a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2.



Porumbeii sunt mândria şi cartea de vizită a crescătorilor, deosebindu-se în funcţie de calităţile pe care le au: "sport", "standard" şi "ornament". Dacă cei din ultima categorie impresionează prin coloritul deosebit, cei din prima sunt performeri renumiţi, porumbei voiajori care au obţinut importante trofee la concursurile de profil din ţară şi din străinătate. România este recunoscută şi apreciată pe plan internaţional ca adversar important, crescătorii noştri prezentându-se la concursuri cu exemplare foarte bine pregătite şi valoroase, care-şi revendică multe dintre premii.

Succesul de care s-a bucurat această primă ediţie a expoziţiei de porumbei organizată de Asociaţia Sportivă Columbofilă "AS" a Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 2 i-a determinat pe organizatori să aleagă luna cadourilor şi pentru următoarele expoziţii anuale din Capitală. Săptămâna aceasta, între 7 şi 10 ianuarie, columbofilii din toată ţara participă şi la Braşov, la cel mai mare eveniment al anului, organizat în sala de sport a Liceului Octavian Iosif. Aici se adună crescătorii din întreaga ţară, cu exemplare celebre, câştigătoare de trofee internaţionale.

Tradiţia columbofililor din Bucureşti începe în anul 1969, când cluburile Lenin, Columba, Griviţa Roşie, Aurel Vlaicu şi 1 Mai se asociau sub denumirea "Unirea". Preşedintele asociaţiei era Radu Târbu, vicepresedinte era Marin Dumitrache, iar Silviu Ioniţă era secretar. Membrii clubului îşi amintesc şi de mult apreciatul Paul Niculescu, cel care a stat la conducerea Uniunii Columbofile din România timp de 18 ani, până în 1969, când a fost înlocuit. Paul Niculescu a devenit preşedinte al Asociaţiei Columbofililor Municipiului Bucureşti (ACMB) în 1970, când a dispărut asociaţia Unirea din cauza mai multor nereguli financiare. În timpurile de glorie, asociaţia număra 700 de membri.

Instalarea la putere a comuniştilor a adus mai întâi problema desfiinţării acestui sport considerat nobil de către organele de securitate care credeau că se poate face spionaj cu porumbeii călători - posibilitate pe care columbofilii nu o neagă... Norocul iubitorilor de porumbei a fost însă că printre ei se aflau şi lideri comunişti precum Manole Bodnăraş, care a fost preşedintele Uniunii de Cultură Fizică şi Sport între 1951-1957 şi preşedintele Comitetului Olimpic Român între 1959 şi 1960.

Colonelul Kerestesz Gheorghe a devenit preşedintele Uniunii Columbofile Române în 1969, deţinând această funcţie până în anul 1975. Anul 1976 a adus crescătorilor de porumbei cel mai mare eveniment organizat în ţara noastră, respectiv Spartakiada de la Bucureşti, care s-a desfăşurat la Sala Sporturilor din Parcul Tineretului. Cu această ocazie s-a întocmit primul clasament multinaţional la clasa "sport". Au participat columbofili din Cehoslovacia, Polonia, Cuba şi Ungaria.

×
Subiecte în articol: expozitie