x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Festivalul Cetăţilor Dacice

Festivalul Cetăţilor Dacice

02 Iul 2009   •   00:00
Festivalul Cetăţilor Dacice
Sursa foto: /

Ca şi la ediţiile precedente, întrecerea neobişnuită dintre cetăţi (ce a avut loc între 20-21 iunie) a atras un număr mare de participanţi. La poalele Pietrei Craivei, în satul Cricău, echipele reprezentând Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu şi Săsciori şi-au dovedit forţa, curajul şi îndemânarea la decatlonul dacic.



Cele zece probe întreceri au fost: Suliţaşul cetăţii, Braţul de fier, Arcul voinicului, Voinicul din cetate, Îndemânare şi curaj (căţărare pe un catarg), Luptătorul şi Cărăuşii cetăţii. Concomitent cu întrecerile au avut loc demonstraţii de olărit, deschiderea unei crame vechi de mai bine de două secole (ce va fi transformată în primul centru de degustare a vinului din Judeţul Alba), dar şi lansări de carte. (S.C.)

Zilele Târgumureşene
Începând cu 22 iunie şi timp de o săptămână, Târgu Mureş a găzduit manifestări artistice precum expoziţii de pictură, grafică, dar şi o seară de poezie. De asemenea, locuitorii oraşului au putut asista la spectacole de teatru şi au fost antrenaţi în întreceri sportive. Deosebit de atractive au fost expoziţiile de diferite produse alimentare, dar şi meşteşugăreşti, concursul internaţional de gătit, târgul de turism, dar şi tradiţionala Nuntă de Aur. Spre seară, oraşul a vibrat în acordurile cântecelor de altădată. (S.C.)

Cea mai "dulce" noapte
La 26 iunie a avut loc cea de-a treia ediţie a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale, manifestare ce are loc sub egida europeană a Institutelor Culturale. Începând cu ora 14:00, la Centrul Cultural al Republicii Ungare, în curtea centrului, a  fost organizat un târg de produse gastronomice maghiare; la centrul ceh, între orele 20:00 şi 1:00, iubitorii ciocolatei au participat la o degustare, iar Institutul Francez, începând cu ora 21:00, a deschis "Piaţa gurmandă" cu o degustare de produse fine precum vin, ciocolată, brânzeturi etc. Doritorii şi-au putut procura toate aceste delicatese graţie importatorilor de produse franţuzeşti. (M.B.)

Târg tradiţional
Între 27-28 iunie, Braşovul a fost capitala aromelor. Peste 22 de producători din întreaga ţară au venit la cea de-a patra ediţie a Târgului de produse tradiţionale (organizat de Slow Food Braşov), pentru a-i ademeni pe braşoveni cu preparate pregătite ca pe vremea bunicilor. Păstrăv afumat în cetină de Berevoi, magiun de Topoloveni, gemuri de Saschiz, brânză de burduf din Bran, palincă de Zalău, brânzeturi de Rotbav, miere ecologică de Fersig, jambon de Lăpuşel, ulei de nucă presat la rece, plăcintă şi ştrudel de casă... De asemenea, vizitatorii au putut degusta specialităţi italiene (Parmiggiano di Parma, Pecorino di Sarda, Prosciutto crudo di Parma) şi franţuzeşti (brânzeturi şi vinuri din Auvergne, Bordeaux şi Lyon). (S.C.)

Ateliere de vară
Muzeul Ţăranului Român le-a pregătit copiilor surprize plăcute. În perioada 30 iunie-1 august aceştia sunt aşteptaţi să participe la diverse ateliere. Conform programului, lunea se vor desfăşura cursuri de teatru de păpuşi, marţea - cusături cu mărgele şi poveşti ilustrate, miercurea - croitorie, pictură pe lemn, atelier foto şi atelier de fabricat hârtie manuală, joi - ţesut la război şi teatru de păpuşi, pentru ca sâmbăta să se desfăşoare cursul de ceramică. (S.C.)

Degustare de vinuri
De la 3 iulie până la 28 august, în localitatea Sancerre, din Franţa, producătorii de vin propun tuturor iubitorilor licorii lui Bachus o vizită în Casa Sancerre. Aici vor avea loc degustări de vinuri din renumitele podgorii franceze. Pe perioada vizitei, fiecare persoană va putea să participe la patru ateliere diferite, în cadrul cărora se va bucura din plin de exerciţiul ludic al degustărilor. (C.D.)

Delicii în Deltă
Delta Dunării este şi mai gustoasă, pentru că în restaurantele de aici se pot servi preparate precum storceag (un fel de ciorbă de sturion, deosebit de gustoasă, mai ales că se pregăteşte doar cu peşte din cel mai proaspăt), scrumbie umplută, şalău cu sos alb, crap la proţap. Înainte de a fi pus la rumenit, crapul se umple cu tot felul de legume de sezon şi se serveşte cu foartă multă verdeaţă. Pentru iubitorii de gusturi exotice, restaurantele de aici servesc preparate pe bază de fructe de mare, mai costisitoare, dar la fel de gustoase. (S.C.)

×
Subiecte în articol: food world