x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ford Fiesta: Pentru doamne, cu dedicaţie

Ford Fiesta: Pentru doamne, cu dedicaţie

de Sebastian S. Eduard    |    13 Noi 2009   •   00:00
Ford Fiesta: Pentru doamne, cu dedicaţie

Fiesta a fost încă de la început una dintre preferatele doamnelor, iar băieţii de la Ford au ştiut acest lucru. Aşa că atunci când a fost să scoată pe piaţă noul Fiesta (ajuns acum la a şasea generaţie) au ştiut să ofere emoţie din belşug, pentru ca reprezentantele sexului frumos să se simtă bine. A rezultat aşadar o maşină din clasa mică, deosebit de aspectuoasă (nu degeaba a luat o grămadă de premii de design), uşor manevrabilă şi confortabilă în acelaşi timp.

Pentru a fi pe placul doamnelor, noi am testat noua Fiesta cu cutie automată, iar rezultatul a fost pozitiv. Maşinuţa se comportă bine în trafic, este stabilă, iar direcţia este extrem de precisă şi manevrabilă. Suspensiile sunt comode, iar spaţiul interior este generos pentru clasa din care face parte automobilul. La interior întâlnim acelaşi design superb, combinat cu un spirit practic pe care nu putem să-l trecem cu vederea.

Bineînţeles că pentru toate acestea există şi un preţ. La 96 de cai, Fiesta nu dă senzaţia de sportivitate, iar consumul rezultat în urma cutiei automate este cu circa 18% mai mare decât la aceeaşi motorizare în combinaţie cu o cutie manuală, în cinci trepte. În compensaţie, doamnele vor avea o mână liberă...

Noi am testat
Motorizare: 1.4 L/96 CP
Acceleraţie: 0-100 km/h: 13,9 s
Viteza maximă: 166 km/h
Cutie: Automată
Consum: 8,9/5,1/6,5 l


News
VOLANUL DE AUR
Cititorii Auto Bild şi-au desemnat recent căştigătorii. Cu alte cuvinte, s-a decernat Volanul de Aur. Nu unul singur, ci mai multe, în funcţie de clasa maşinii. Astfel, Noul Renault Scenic, care se comercializează în România începând din toamna anului 2009, a câştigat titlul la categoria MPV, adjudecându-şi 30,6% dintre voturi. Totodată, la clasa performanţă de lux Volanul de Aur a fost câştigat de Porsche Panamera. O altă maşină premiată a fost Opel Astra. Noul Opel Astra a câştigat la o distanţă considerabilă, obţinând calificative maxime la următoarele categorii: motorizări, consum de energie, şasiu, frânare, direcţie şi sisteme de asistare a şoferului relevante din punct de vedere al siguranţei. La ediţia 2009 au votat peste 250.000 de cititori din 25 de ţări, criterii de evaluare fiind designul, confortul, ţinuta de drum, siguranţa, calitatea şi respectul pentru mediu.

Competiţia Volanul de Aur este organizată în două etape. În prima rundă, cititorii europeni şi-au votat autovehiculele preferate, selectând 46 de autovehicule în cadrul a şase categorii (clasa mică, compactă, mijlocie superioară, de lux, supersport şi furgoane). În continuare, un juriu format din 50 de experţi, inclusiv tehnicieni, piloţi de curse, editori şefi şi celebrităţi au testat şi au evaluat autovehiculele concurente în ceea ce priveşte confortul, dinamica şi calitatea.

×
Subiecte în articol: auto