x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs în Filipine

Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs în Filipine

de Redacția Jurnalul    |    03 Mai 2024   •   21:20
Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs în Filipine
Sursa foto: INFP

Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs vineri în largul coastelor provinciei insulare Leyte din centrul statului Filipine, iar specialiştii de la Agenţia filipineză de seismologie au anunţat că se aşteaptă la replici ale cutremurului şi la pagube materiale, informează Reuters.

Centrul german de cercetări geologice (GFZ) a înregistrat cutremurul la o magnitudine de 5,9 şi a precizat că adâncimea seismului a fost de 10 kilometri.

Autorităţile filipineze nu au raportat deocamdată victime şi pagube materiale cauzate de acest cutremur produs în largul mării.
Arhipelagul filipinez se află în "Cercul de Foc al Pacificului", o regiune în care activitatea vulcanică şi seismele sunt frecvent întâlnite.

"Oamenii s-au panicat şi s-au grăbit să iasă în afara mallului", a declarat Harold Giganto, un poliţist din oraşul costier Dulag de pe insula Leyte, care se afla la un punct de control în apropierea unui centru comercial în momentul producerii cutremurului.
Harold Giganto a spus că seismul a fost "destul de puternic", dar deocamdată nu au fost raportate decese şi nici pagube materiale importante. 

×
Subiecte în articol: seism Filipine replici