x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Calendar Ortodox 3 mai 2024 - Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci în această zi

Calendar Ortodox 3 mai 2024 - Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci în această zi

de Redacția Jurnalul    |    03 Mai 2024   •   10:20
Calendar Ortodox 3 mai 2024 - Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci în această zi

Astăzi, în Vinerea Mare, creștinii se adună în biserici pentru a comemora Patimile lui Hristos și pentru a rosti rugăciuni speciale în această zi sfântă. Potrivit tradiției, aceasta este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, conform calendarului Bisericii Ortodoxe.

Mulți credincioși țin post negru și se roagă pentru iertarea păcatelor, participând la slujba specială de la biserică în timpul căreia se cântă Prohodul.

În Vinerea Mare nu se lucrează și nu se coase pentru a nu se năpusti grindina și trăsnetul asupra casei. Este mare primejdie de boli, despre cei care sunt prinși cosând în această zi spunându-se că le vor apărea negreșit negi pe mâini. 

Cine face vreun rău semenului său în această zi se spune că va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animale sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători. De asemenea, există tradiţia că dacă plouă va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul. Tot în această zi nu se mănâncă urzici, existând credinţa că Iisus a fost bătut cu un mănunchi de urzici.

Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi şalele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

Un alt obicei specific acestei zile este trecerea sub masă, considerată a atrage norocul. Totodată, este important de menționat că nu se consumă alimente precum urzicile sau preparatele care conțin oțet, amintindu-ne de patimile prin care a trecut Iisus Hristos.

În această zi solemnă, rugăciunea ocupă un loc central în viețile credincioșilor. Una dintre rugăciunile sugerate pentru a fi rostite astăzi este următoarea:

„Tu, Iubirea mea crucificată, blândul meu Isus, tu care, pentru a obţine pentru mine o moarte bună, ai binevoit să alegi pentru tine o moarte atât de crudă, aminteşte-ţi că sunt una din oiţele pe care le-ai răscumpărat cu preţul Sângelui tău prea sfânt; tu care, atunci când toţi oamenii din jur mă vor abandona şi nimeni nu va putea să-mi dea un ajutor, eşti singurul care vei putea să mă mângâi şi să mă salvezi, învredniceşte-mă să te primesc ca viatic; nu permite ca să te pierd pentru veşnicie şi să fiu izgonit în infern, departe de tine.

O prea iubitul meu Mântuitor, binevoieşte a mă primi în rănile tale sfinte; de pe acum te îmbrăţişez şi voiesc să-mi dau sufletul, cu ultimul meu suspin, în Rana plină de iubire a coastei tale, spunând acum pentru atunci: Isuse al meu, iertare şi îndurare pentru meritele Sfintelor tale răni! Amin.”

Această rugăciune exprimă dorința credincioșilor de a fi în comuniune cu suferința și iubirea lui Hristos și de a primi iertare și îndurare prin meritele rănilor Sale sfinte.

×
Subiecte în articol: vinerea mare Patimile lui Hristos