x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Formula 1: Aripa mobilă spate, interzisă în tunelul de la Monte Carlo.

Formula 1: Aripa mobilă spate, interzisă în tunelul de la Monte Carlo.

24 Mai 2011   •   11:18
Formula 1: Aripa mobilă spate, interzisă în tunelul de la Monte Carlo.

FIA a pus capat unei polemici declansate in ultimul timp de pilotii de Formula1 si a decis sa le faca pe plac acestora, interzicand folosirea aripii spate mobile (DRS) in tuneul circuitului stradal de la Monte Carlo, unde va avea loc, in weekend-ul urmator, Marele Premiu al Principatului Monaco, informeaza L'Equipe care citeaza Autosport.

Aripa spate mobila a fost una dintre masurile tehnice adoptate de FIA pentru acest sezon in scopul de a facilita depasirile. DRS reduce apasarea aerodinamica a monoposturilor, ceea ce asigura o crestere a vitezei cu circa 12 km/h pe o linie dreapta. Acest dispozitiv poate fi folosit nelimitat in calificari si in antrenamente, dar in cursa utilizarea lui este posbila doar intr-o anumita sectiune a circuitului. Desi eleronul mobil si-a aratat roadele de multe ori in acest sezon, fara a duce la accidente, pilotii se tem ca actionarea acestuia in tunelul de la Monaco, unde se ating viteze de circa 260 km/h, poate fi periculoasa.

Cu exceptia lui Michael Schumacher si a lui Lewis Hamilton, pilotii s-au declarat de multe ori impotriva folosirii DRS la Monte Carlo. "Mi-ar placea ca oficialii FIA sa se urce intr-un monopost si sa piloteze in tunel la Monaco cu DRS-ul activat... Dupa parerea mea, ei asteapta sa se produca un accident si apoi sa anunte: «Anul viitor se va interzice eleronul mobil la Monaco»", a afirmat, ironic, brazilianul Rubens Barrichello.

Initial, FIA a refuzat sa interzica folosirea aripii mobile in zona respectiva a circuitului monegasc. "Am vorbit de multe ori cu pilotii si majoritatea se exprima clar impotriva DRS la Monaco, dar nu exista nici o proba care sa sustina teoria ca utilizarea acestui dispozitiv reprezinta un pericol. Evident, noi nu asteptam ca un accident sa aiba loc. DRS este un ajutor pentru depasiri si ar fi un pic anormal sa-l interzicem intr-un loc unde este nevoie cel mai mult de dublare. Deci, pentru moment, eu nu vad niciun motiv sa-l interzicem", a declarat Charlie Whiting, directorul curselor de Formula 1.

Luni seara, federatia internationala a cedat presiunii pilotilor si a decis ca DRS sa nu fie utlizat in tunel. In cursa, dispozitivul va putea fi folosit pe linia dreapta din zona boxelor.

×