Gatind bunatati pentru cei dragi

Tamara Cretulescu

E ora de varf. Profit ca politistul din intersectie se intoarce cu spatele, ca sa tai coloana de masini din stanga mea si sa intru pe un sens interzis. Patinez pe sinele de tramvai si evit in ultimul moment o intalnire nepotrivita cu un alt grabit. Scap teafar, probabil pana data viitoare, si ajung in cealalta parte a intersectiei. Politistul se intoarce. Prea tarziu. Ma strecor printre masini si dispar pe o straduta ingusta. Copii, treversati pe verde!

Evident, tot ce ati citit mai sus e pura fictiune.

Sunt in fata casei Tamarei Cretulescu. Sun si pasi grabiti se aud coborand niste trepte. Un tanar imi deschide si ma conduce pana la ultimul etaj intr-un boem apartament mansardat.

"V-ati cunoscut?", ma intampina actrita. "El e fiul meu, Vladimir." Ii strang mana tanarului care, dupa ce ma saluta, se retrage cu discretie. "Hai in birou!", ma cheama actrita. O urmez. Traversand bucataria, remarc tot felul de unelte specifice locului stand pregatite si asteptand magicianul care le va da viata. O intreb pe Tamara cum de mai are timp sa gateasca. "Pai, nu prea mai am. Acum mai mult mama se ocupa de bucatarie. Ea m-a invatat sa gatesc, iar acum se pare ca imi ia locul", imi raspunde razand, fara sa se intoarca.

"La inceput gateam prin telefon. Ma maritasem si ma mutesem in casa noua, dar eu nu stiam sa fac nimic", marturiseste. "Bine, o mai ajutasem eu pe mama, insa nu facusem niciodata o mancare de la cap la coada. Eram ca un mus pe corabie, ca sa zic asa. Executam diverse operatii, ca sa fie mancarea mai repede gata, dar finisajul il facea intotdeauna mama. Bineinteles ca ea ma innebunea cu expresiile astea, pe care nici macar acum nu le inteleg cu adevarat, de genul: cat cuprinde, cat incape, un praf de, potrivesti cuptorul etc".

.

.

.

La inceput gateam prin telefon

"Shirley Valentine" alias actrita Tamara Cretulescu la ea acasa

"Gospodinele inteleg despre ce vorbesc. Dar, incet-incet, am inceput sa ma pricep si eram asa de fericita cand imi iesea cate o mancare, ca mergeam imediat la ai mei sa le arat ce isprava facusem.

Totusi, adevarata scoala de bucatarie am facut-o cand s-a nascut fiul meu Vladimir. Atunci incepusem sa fac mancare pentru el in vase ca de papusi. Cu timpul, o data cu el au crescut si cantitatile in care ii gateam insa ceea ce e mai important e ca el ne-a schimbat total preferintele culinare. Am incetat sa mancam ceea ce lui nu-i place. Intr-o vreme eu eram mai mereu la Buftea pentru postsincroane. Acolo veneau tot timpul pescarii cu niste pesti uriasi prinsi in lacul din apropiere, iar eu ii aduceam acasa fericita, gindindu-ma la ce sa prepar mai intai. Ce-i drept, noi adoram pestele dar, ca sa-ti spun sincer, pentru ca Vladimir nu poate fi convins sa manance, am ajuns sa nu mai gatim.

Dar, cum viata in teatru, daca intr-adevar te pasioneaza teatrul, iti lasa putin timp liber, eu nu prea am mai reusit sa ma ocup de casa si in special de gatit. Cel putin in ultimul an, care a fost extrem de plin pentru mine, am cam neglijat capitolul asta. Am facut un spectacol la sala "Marin Sorescu" a Teatrului National cu un text tradus de mine cu ceva timp in urma, "Shirley Valentine", de Willy Russel, joc la Teatrul Mundi in "Peste cu mazare", o piesa de Ana Maria Bamberger, in care sunt alaturi de doamna Olga Tudorache, am avut multe turnee si mi-am dat doctoratul. Deci, am fost mai mult in trecere pe acasa.

Dar, ca sa revin la perioada primelor mele experimente culinare, ar trebui sa stii ca, in afara de "gatitul prin telefon", la care incepusem sa ma pricep destul de bine, mai aveam si o alta sursa de, sa-i spun, inspiratie. Aceea era perioada in care un spectacol se repeta mult timp. La montarile lui Horea Popescu, spre exemplu, repetam si un an, doi. In cabina mai povesteam si noi actorii de-ale noastre. Colegele mele care erau in orice caz mai experimentate, stiindu-ma tanara gospodina, imi mai dadeau sfaturi si mai faceam schimb de retete. Dar momentul cel mai important din punctul asta de vedere a fost cand repetam la "Cavoul de familie", cu doamna Olga Tudorache. Ea ii gatea fiului ei si tot ce-i placea lui, ma invata si pe mine. Asa am aflat de niste combinatii formidabile ca branza de vaci cu masline pasate sau de prajitura pe care o botezase fuz, pentru ca se facea din faina, unt si zahar.

Si asa, cu timpul, am ajuns sa ma perfectionez. Dar, cum iti spuneam, timpul a devenit acum pentru mine insuficient pentru toate astea. Insa, cand mai apuc sa gatesc o fac mereu cu mare placere, mai ales ca cei pentru care prepar ceva sunt intotdeauna cei dragi mie, mama si fiul meu. Asa, culegand de ici de colo, am construit acest "repertoriu" culinar. Dar, din pacate, nu prea am mai avut vreme, ca sa ramanem in acest registru, sa "evoluez" cu el pe "scena" de acasa, in fata celor dragi.

Cu toate astea, m-am gandit ca dupa aceste sarbatori, pentru ca sunt mai libera, sa prepar ceva mai usor. Chiar daca noi nu prea mancam carne, iar de excese nici nu poate fi vorba, parca simt nevoia si de altceva. Asa ca, poate si pentru a mai iesi macar cu gandul din frigul de afara, m-am gandit la un preparat cu parfum mediteranean, si anume la o salata greceasca de pui, teribil de simplu de preparat, dar extraordinar de gustoasa.

Ce sa mai spun... Ca sa fiu sincer, incheierea acestei povesti se afla la dumneavoastra. Hai, scrieti-o voi frumos cu furculita in farfurie, incercand reteta asta, ca mie, unul, dupa asa bunatate, mi-a cam pierit glasul. Dau eu vinul!

"A existat o vreme in care artistul era vedeta. Acum "vedete" sunt oamenii politici. Nu cred ca exista actor atat de mediatizat ca actorul de pe scena politica. Ma intreb, cine o fi regizorul?" Tamara Cretulescu

SALATA GRECEASCA DE PUI

Pentru patru portii avem nevoie de un piept de pui, 300 gr. de castraveti murati, 200 gr. de smantana nu prea grasa, 150 gr. de maioneza, sare, piper si verdeata. Se fierbe pieptul de pui cu putina sare si condimente. Il lasam sa se raceasca, apoi il taiem cubulete. Tot cubulete vom taia si castravetii murati, apoi ii vom lasa sa se scurga. Amestecam puiul cu castravetii, adaugand smantana si maioneza. Punem sare si piper dupa gust, ornam cu verdeata si, pentru ca e mai gustoasa servita rece, bagam salata la frigider. Dupa gust, putem adauga salatei, si nu vom parasi astfel deloc specificul grecesc al acestui preparat, si usturoi bine maruntit. .

Teatrul este In noi

Exista un sens peiorativ al cuvantului "vedeta". Cred ca asta se intampla pentru ca vedeta de astazi nu mai este si o personalitate, ci mai degraba a devenit un produs. E creat, i se face reclama, il cumperi si il consumi. Televizorul joaca aici un rol teribil de important.

Cand esti la televizor, nu te simti responsabilizat. Totul se intampla undeva departe de tine. Nici nu trebuie sa stai cuviincios, nici sa reactionezi, poti pleca, poti schimba canalul... Dar, astfel, televizorul devine tot ce poate fi mai rau. Iti adanceste singuratatea si chiar indiferenta fata de ceea ce se petrece cu adevarat in jurul tau. Nu-i de mirare ca, atunci cand cineva merge la teatru, mai ca s-ar ridica sa mearga la bucatarie.

Peter Brook spunea ca nici o societate nu e ferita de disipare, iar teatrul, intorcandu-ne la sensul lui primordial, e menit sa aduca din nou grupul social laolalta pentru a impartasi o experienta comuna. Avem nevoie de asta. Priveste un copil care se joaca. El spune acolo o poveste si joaca toate personajele. El face teatru fara sa vrea.

Teatrul e in noi!