Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Kent. Gradina Angliei. Barbati cu bretele si camasi fara guler facand suc de mere cu fetele lor aspre, satuce frumoase sub cerul albastru brazdat de darele albe ale avioanelor de vanatoare din timpul Bataliei pentru Anglia, care crezi ca persista. Kent. Un loc calm, linistit, cald si gingas.
Asta e imaginea pe care ne-o formam atunci cand ne gandim la coltul proeminent din sud-estul Angliei, insa nu putem sti sigur pentru cain prezent e aproape imposibil sa ajungi acolo.
Hartile arata ca este conectat de restul Marii Britanii printr-o autostrada denumita M25, ceea ce e adevarat: asa e. Dar nu poti folosi aceasta superautostrada cu sase benzi pentru ca s-a blocat cu trafic in 1989 si nimic nu s-a mai miscat de atunci. Stii afisele alea cu persoane disparute puse prin sectiile de politie? Eu stiu unde sunt. La sud de Croydon, in Forduri Sierra si Toyote Corolla. Fiind devorate de pescarusi.
Oriunde in restul tarii, avem drumuri normale care pot fi folosite atunci cand autostrazile sunt blocate sau sunt inchise din exces de zel de vreun politist care a vazut un pic de mazga pe banda din mijloc si acum cauta ce sa facain manualul pentru siguranta traficului. Insa nu exista vreo alternativa la M25 dacaincerci sa ajungi in Kent. Fireste, cu exceptia… tobe, va rog… taierii centrului Londrei.
Navigatia mea prin satelit era foarte emotionata de prospectul asta. "Esti sigur?', maintreba. "Serios?'. Da, eram si sigur, si serios. Asa ca am trecut peste Tamisa intr-un tinut pe care timpul nu l-a uitat. Pentru ca nici n-a ajuns aici vreodata. Treci prin locuri numite Vauxhall, Stockwell si Camberwell.
Tehnic vorbind, inca te afli in Londra, insa singurul indiciu sunt numerele de telefon de deasupra magazinelor, care au prefixul orasului…
Ocazional, privirea ti-e fulgerata de lucruri care iti amintesc ca te afli in secolul XXI – o sucursala a WH Smith, sau probabil o banca de care ai auzit, un dealer Vodafone - insain cea mai mare parte vezi fierarii si pompe funebre, si hosteluri care vand rachiu. Cred ca am vazut chiar si o reprezentanta Norwich Union. Aici, Woolworth inca are in vitrina borcane mari cu acadele, ca in drogheriile de altadata, pe care copiii care imping inele mari de otel cu batul pe strada sa le fure.
Si pe urma, dupa cateva saptamani, cand ai impresia ca trebuie sa fi iesit din Londra, ajungi in Peckham. Cum e posibil sa fi durat atat? L-ai vazut pe harta, cu semnul in dreptul caruia legenda spune "acolo sunt vrajitoare", si stii ca e la kilometri de zona verde.
Te-ai intrebat vreodata de ce Ranulph Fiennes strabate mereu Polii? Pentru castie ca ar fi imposibil sa strabata Kentul. E o calatorie care l-ar fi infrant si pe Amundsen. I-ar fi mancat cainii.
Insa ai ajuns prea departe ca sa te intorci, asa ca mergi inainte. Si situatia se agraveaza. In cele mai multe locuri, s-a renuntat la blocurile turn, dar nu si aici. Te intrebi cum e posibil ca oamenii care locuiesc la etajul 15 sa fie atat de grasi. Sigur s-au stricat lifturile pana acum, iar depanatorul n-are cum sa fi ajuns pana aici sa le repare.
In cele din urma, gasesti o oaza de calm numita Blackheath. Casele sunt frumoase. Spatiul e aerisit. Oamenii poarta jobenuri, iar taxiurile sunt trase de cai. Exista un fierar si o topitorie. Si totusi, nu esti nici macar aproape de Kent. Inca trebuie sa traversezi locuri care nu apar decat pe harti. Mottingham? Ai auzit vreodata de el? Evident ca nu. A fost ras de ciuma din 1665. Pe urma vin Kidbrooke, Welling si Crayford. Crayford? Candva, aici se faceau Forduri Cortina decapotabile. Cine stie, poate inca le fac.
Ma aflu intr-o tara membra G7, calatorind printr-unul dintre cele mai mari orase ale lumii, si am senzatia ca am ajuns in 1957. Tusesc si maintreb daca n-oi avea tuberculoza.
Desigur, aia dintre voi care folosesc cuvinte precum "eco" sau "sustenabil" se vor intreba de ce nu am luat trenul de mare viteza. Ei bine, da, l-as fi luat daca ma duceam in Paris. Eu, insa, maindreptam spre Insula Sheppey, iar trenul nu opreste acolo.
Ai vizitat-o vreodata? Nu, evident ca nu. Din cauza asta nu stii ca fasia ingusta de apa care o separa de masa mare a uscatului a fost anulata de o structura care face Golden Gate sa arate ca un bustean aruncat peste un parau.
Singurul motiv pentru care au construit un pod atat de mare a fost acela de a permite navelor cu panze sa treaca pe sub el. Este evident, deci, ca regiunea Kent e atat de izolata de restul lumii, incat mai crede ca nava Cutty Sark este folosita pentru a transporta bumbac in portul Londrei. Cred ca aici litera "s" inca se scrie ca un fel de "f". Poate din cauza asta localnicii imi spuneau Domnul Clarkfon.
Predominant, Insula Sheppey este destinatia rulotistilor. Sunt mii si mii de case pe roti, iar eu suspectez ca toate apartin fostilor taximetristi din Londra, singurii oameni care ar putea sti cum sa ajunga aici inainte de caderea noptii.
Si localnicii? Ei bine, tind sa fie genul de oameni care au intrat in tara asta in spatele unui camion frigorific sau agatati de osiile trenului Eurostar. Iar asta imi sustine ideea foarte bine. Mboto a reusit cumva sa scape de recrutare sau de oamenii inarmati din satul lui izolat din Nigeria. A mers spre nord, evitand bolile si moartea, reusind sa strabata Sahara panain Algeria. Aici, a reusit sa dovedeasca paznicii cu automatele lor AK-47 si sa se imbarce pe o barca spre sudul Italiei, unde s-a strecurat pe langa paznicii care oricum nu l-ar fi vazut, pentru ca ochelarii de soare erau prea negri.
Fara un sfantin buzunar, a taiat toata Europa panain Sangatte, de unde a evadat intr-o noapte si a inotat panain Kent. Unde insa i s-a infundat. I-a fost imposibil sa iasa de aici, asa ca s-a hotarat sa-si faca o viata nouain Maidstone. In multe feluri, ii aminteste de casa. Poate sa mearga la o fantana dupa apa. Si poate face bani potcovind cai.
Ni se tot spune ca sud-estul Angliei este motorul dezvoltarii antreprenoriale in Regat, dar e greu sa-ti imaginezi care e contributia Kentului, intrucat nu poate face comert decat cu Franta. Sigur e mai simplu sa ajungi acolo din Paris decat din Londra.
Trebuie facut ceva. Autostrazile care vin spre Londra din restul tarii penetreaza adanc panain centrul orasului. Nu se opresc in 1853. Poate ca urbanistii isi inchipuie ca ar fi greu sa sape o poteca prin Mottingham sau Kidbrooke. Insa nu e, pentru ca nu mai exista din secolul al XIII-lea.
Kentul trebuie anexat. La fel si Norfolk. Iar acum e momentul potrivit pentru a uni punctele. Cand Germania era lefterain anii ‘30, a construit autobahnurile. Cand America se lupta cu marea recesiune, a construit autostrazile interstatale. Acum, si noi ne aflam intr-o perioada cu dificultati financiare, asa ca ar trebui sa extindem M20 si M2 panain Piata Parlamentului."
